Cea de-a patra fabrică a Drӓxlmaier în Republica Moldova și prima din sudul țării își va deschide linia de producție deja în această toamnă. Aceasta va fi amplasată în Cahul, în spațiile unei foste uzine de circa 22 mii de metri pătrați, unde 17 mii m.p. va fi hala de producere și depozitul, iar restul spațiului – încăperile sociale și oficiile la cele mai înalte standarde. Valoarea proiectului investițional se estimează la cca 30 milioane de euro, cu crearea a 3000 locuri de muncă. Astfel, grupul german de automotive cu mai mult de 60 fabrici în peste 20 țări, face deja primele angajări în municipiul Cahul.
Drӓxlmaier Group este o companie specializată în producerea sistemelor de cablaje, componente electrice și electronice, având drept clienți asemenea companii auto precum Audi, BMW, Jaguar, Land Rover, Maserati, Mercedes-Benz, MINI, Porsche și VW. Reprezentanța Drӓxlmaier Cahul va fi deschisă în cadrul subzonei Cahul a Zonei Economice Libere „Bălți”, cu un teritoriu de 3,5 ha fiind reprezentată de Societatea pe Acțiuni „UȘBA”. După un deceniu de dezvoltare în Moldova în fabricarea de sisteme de cablaje electrice pentru segmentul premium în industria de automobile, la finele anului trecut, Grupul DRÄXLMAIER a anunțat despre înființarea primei lor fabrici de producție în sudul Republicii Moldova, la Cahul în subzona nr. 11 a Zonei Economice Libere „Bălți” (Combinatului de producere a materialelor de construcție „USBA” S.A.)
„Este un pas important pentru sudul Republicii Moldova. Prezența investitorului german, va stimula dezvoltarea socio-economică a raionului, dar și a întregii regiuni”, susține președintele SA „UȘBA”, Valerian Stratan. Potrivit lui, în prima parte de implementare a proiectului, vor fi angajate 1500 de persoane și tot atâtea în cea de-a doua fază, care va fi realizată în viitorii 1,5-2 ani. De asemenea, el a mai precizat că primele 130 de persoane deja angajate urmează acum un stagiu de instruire la fabrica Drӓxlmaier din municipiul Bălți.
În context, Stratan a menționat că, pentru Companie, starea de bine a angajaților este foarte importantă, de aceea li se oferă un mediu de lucru atractiv. Sunt motivați prin școlarizări și training-uri internaționale, numeroase programe de formare. Angajaților li se oferă alocații pentru hrană și li se asigură transport. În scopul promovării tinerei generații, acum câțiva ani, de către Drӓxlmaier a fost introdus sistemul dual de învățământ după modelul german. Pentru formarea tinerilor talentați se oferă cele mai bune opțiuni pentru a începe viața profesională.Totodată, fiind o companie globală, aceasta permite angajaților săi oportunități pentru schimbul internațional de experiență. Zonele economice libere (zonele antreprenoriatului liber) sunt părți ale teritoriului vamal al Republicii Moldova, separate din punct de vedere economic, strict delimitate pe tot perimetrul lor, în care pentru investitorii autohtoni și străini sunt permise, în regim preferențial, genuri ale activității de întreprinzător, în condițiile legii. Prezența în regiune a Companiei Drӓxlmaier, va trage după sine multiple beneficii. Pe lângă locurile de muncă create, ce vor contribui la creșterea calității vieții, vor fi dezvoltate unele aspecte de infrastructură, va contribui la dezvoltarea sectorului IMM local/regional. De asemenea, poate servi drept un generator de atragere a altor investitori importanți.
„Avem deja câțiva antreprenori care s-au înregistrat în subzona Cahul și sperăm, că, după Drӓxlmaier să vină încă alți 3-4 investitori. Avem acum în jur de 70% teritoriu liber care ar putea fi dezvoltat împreună”, a menționat reprezentantul ZEL „Bălți” din Cahul. Un alt impact benefic, sunt revărsările la bugetul local prin plata anumitor taxe locale și impozite. Bugetul municipiului Cahul aprobat pentru 2018 este de circa 90,2 milioane de lei. Numai impozitele din salariile celor 1500 de angajați ar putea atinge circa 50 de milioane lei anual. Dacă luăm în calcul și crearea locurilor de muncă în afara subzonei, acest impozit va fi la sigur tot dublat. Ce am în vedere? Ca regulă, un loc de muncă creat în zona economică liberă duce la crearea unui alt loc de muncă în afara zonei. Crește consumul la tot, începând cu resursele energetice și terminând cu chiria apartamentelor.
Valerian Stratan: „Semnarea acestui contract la finele anului 2017, avem angajamentele că la 1 octombrie curent, această fabrică deja trebuie să lucreze în plină forță. Noi sperăm mult că acest lucru se va întâmpla”. „Dacă vorbim despre viitorul municipiului Cahul, el depinde în mare parte de noi. Să fim acei care creăm nu numai date statistice dar și propriul viitor”.
„Consider că este o victorie, iar succesul îl vom împărtăși împreună cu locuitorii municipiului Cahul care se vor bucura de aceste locuri de muncă în condiții europene într-un colț european în sudul Moldovei”, a conchis președintele SA „UȘBA”, reprezentant al subzonei Cahul din cadrul ZEL „Bălți”, Valerian Stratan.
Un alt investitor strategic german, Grupul Fritzmeier, urmează să construiască o fabrică la Cahul în subzona nr.10 a ZEL „Bălți”. Compania este specializată în producerea cabinelor, soluțiilor și structurilor de placare pentru industria vehiculelor, cu o experiență vastă, de aproape un secol. Actualmente compania are 13 fabrici în 12 țări, inclusiv Germania și state din Asia, America și America de Sud, unde muncesc peste 2800 de angajați. Domeniul de activitate în Republica Moldova este în prelucrări mecanice, sudură în metal, vopsirea și ambalarea pieselor. La moment, ei angajează personal care va fi instruit în România. Școlarizarea va dura 6-8 luni, perioadă pentru care persoanele vor beneficia de salariu competitiv, pachet social, cazare gratuită pe perioada instruirii și altele. În prezent, în Moldova există șapte Zone Economice Libere și Zone ale Antreprenoriatului Liber (ZEL „Bălţi”, ZEL „Ungheni-Business”, ZAL „Expo-Business-Chişinău”, ZAL „Tvardiţa”, ZAL PP „Valkaneş”, ZAL PP „Otaci-Business” și ZAL PP „Taraclia”).
Zona Economică Liberă „Bălți” a fost creată în martie 2010. Actualmente, are 11 subzone, în toate Regiunile de Dezvoltare ale țării: Nord, Centru și Sud. Trei subzone la Bălți, patru la Strășeni, două la Cahul și câte una la Căușeni și Orhei. În ZEL „Bălți”, activează 57 de companii cu un număr total de 6500 angajați. Investițiile atrase se estimează la 161,8 mln. USD. Valoarea producției industriale cifrează 2,75 mlrd. lei, iar vânzările totale constituie 4,03 mlrd. lei. Printre rezidenții ZEL „Bălți” se regăsesc companii nu renume mondial cum ar fi: Drӓxlmaier, Gebauer & Griller, Sumitomo, Coroplast, La Tavineta Cavi, Fritzmeier și alții. Prin Zonă Economică Liberă (abreviat ZEL) se definește o suprafață din teritoriul unui stat unde pot fi introduse mărfuri în vederea prelucrării și comercializării fără aplicarea restricțiilor tarifare și netarifare ale regimului vamal.
Scopurile de creare ale zonei economice libere:
- atragerea capitalului și investițiilor străine;
- stimularea producției destinate exportului;
- crearea noilor locuri de muncă și valorificarea mai bună a potențialului uman;
- introducerea noilor tehnologii;
- atragerea producătorilor unor mărfuri deficitare;
- concentrarea capitalului în anumite ramuri experimentale.
Grupul DRÄXLMAIER este furnizor automotiv internațional cu mai mult de 60 fabrici în peste 20 țări. Fondată în Germania în 1958, compania are aproape 70.000 angajați în lumea întreagă. Este membrul Topului 100 de furnizori de automotive, printre clienții noștri renumiți se numără Audi, BMW, Jaguar, Land Rover, Maserati, Mercedes-Benz, MINI, Porsche și VW. Grupul DRÄXLMAIER a venit în Moldova în 2007 și a deschis prima fabrică de cablaje electrice în mun. Bălți. În 2011, DRÄXLMAIER a deschis a doua fabrică în Bălți, iar în 2016, compania a început extinderea celei de-a doua locaţii și construcția s-a încheiat în vara 2017.