Marina Rabei este originară din satul Cojusna, Straseni și deja de 12 ani, este stabilită cu traiul în Dubai. După absolivirea Academiei de Studii Economice, din Chișinău, catedra de Turism/Marketing, la îndemul unei prietene, care lucra atunci la Emirates Airlines, în vara anului 2006 pleacă din Moldova, pentru a explora oportunitățile orașului Dubai. Visa să devină și ea stewardesă, să călătorească lumea întreagă. Însă, din fericire, invitația la interviu la Emirates venise prea târziu, deja era angajată la o companie de imobiliare. Experiența profesională a Marinei, a fost de la început o provocare; a lucrat în industria imobiliară, la compania Nakheel conoscută pentru insulele artificiale în formă de palmier, unde și-a format primele aptitudini de serviciu cu clienti de calibru diferit. Apoi a lucrat 3 ani în industria maritimă, unde, a învățat cum se construiesc navele petroliere, coordonând reparația acestora la docuri uscate în toată lumea, „profesia aceasta este 24/7 și foarte masculină, care m-a forțat să mă reprofilez într-un domeniu mai femin. Ulterior, am deschid afacere a mea, o companie boutique de import a produselor profesionale pentru păr. Am distribuit exclusiv produsele Revlon Proffesional în Emiratele Arabe până unul din distribuitorii majori de pe piață mi-a “furat” distribuția. Experiența aceasta, m-a necăjit în acea perioadă, însă ca rezultat am creat un brand al meu. Așa s-a născut Avantcha, compania de ceaiuri rafinate”, a spus conaționala noastră.

A.P. A fost greu la început aici? Cum v-a întâmpinat Dubai-ul?

M.R. E mereu greu de la început. Orice schimbare provoacă discomfort, dar este oricum, mai ușor când ai 20 de ani. În Dubai, 80-90% din populație sunt expatriați, ceea ce face mai ușor a te integra în cercuri sociale în comparație cu alte state. În același timp, fiind majoritatea mare expatriați, prieteniile durează cât și perioada de ședere, un an, doi, sau trei.

În 2006 în Dubai era o perioadă de dezvoltare economică explozivă, oportunitățile de creștere în cariere, de a învăța o profesie nouă, de a câștiga bani mulți – erau fără nesfârșit. Am învățat foarte repede să-mi asum responsabilități și livrez angajamentele propuse; nu era și nu este loc pentru justificări. Nu ai job, ai 30 de zile să părăsești țara.

A.P. Ce puteți să ne spuneții despre studiile care le-ați făcut după ce ați plecat din țară?

M.R. Am făcut studiile online, la Asociația de Ceauri din Toronto. Aceste studii sunt foarte vizate, volum mare de informație și mod de a învăța foarte independent. Nu pot compara cu studiile obligatorii, dar pot spune cu certitudine că orce fel de studii sunt importante și ajută la creșterea profesională și personală.

A.P. Ce puteți să ne spuenți despre Dubai și despre stereotipurile care s-au format referitor în jurul acestui oraș?

M.R. Majoritatea prietenilor mei de aici, ar spune că eu sunt octrotitoarea orașului, pentru că eu mereu l-am glorificat și onorat. Ca orice oraș sau stat din lume, Dubai-ul își are avantajele și dezavantajele sale; propun să nu uităm despre aspectele istorice și economice, a acestei țări. Dubai este cel mai mare oraș din Emiratele Arabe Unite, care a cunoscut o dezvoltare economică bruscă în urma descoperirii petrolului în anii 60. Acum însă, prețul la petrol s-a marit și aici, chiar dacă e mai ieftin decât în Europa, de exemplu, dar e aprope dublu decât era 10 ani în urmă.

Rezervele petroliere în Dubai erau și sunt limitate, fapt care a îndemnat guvernul să dezvolte turismul și comerțul. Construirea hotelurilor, instituțiilor financiare, centerelor de recreație, etc. a generat un influx de forță de muncă din străinatate. Acum Dubai este e o metropolă multi-culturală, cu infrastructură ultra-modernă, care oferă posibilități de creștere și cateodată de a face bani, însă nu mai e ce a fost acum 10 ani. Competiția este mai dură, prețurile au crescut foarte mult. Acum noi toți trebuie să lucrăm mai mult. Dubai-ul discrimenează după naționalitate; salariul depinde de pașaport. Însă, cei care demonstrează sârguință și loialitate, sunt remarcați.

A.P. Comunicați cu alți moldoveni? Putem spune că există o comunitate consolidată a moldovenilor în Dubai?

M.R. Cunosc și comunic cu mai mulți moldoveni aici, comunitatea moldovenilor a crescut considerabil in ultimii 5 ani. Prietena mea cea mai apropiata este din Moldova, si avem si o angajata la compania noastra din Moldova.

A.P. Munciți în calitate de somilier de ceai, activitate aparent nouă pe piață. Ce presupune această activitate?

M.R. Am luat diploma de somilier de ceai anul trecut de la Asociația de Ceai și Infuzii din Canada, unde am studiat aproape un an. Este adevărat, este o activitate mai nouă. Un somelier de ceai, este o persoană calificată și informată de toate aspectele industriei de ceai, lanțul valoric de la creștere/producere până la retailer/servire; trebuie să cunoască istoria, cultura, procesul de creștere, cultivare și de procesare, tipurile de ceai, în același timp formularea de menu-uri pentru HoReCa.

A.P. Cum decurge o zi de muncă a unui somilier de ceai?

M.R. Fiind partener la compania de ceai, AVANTCHA, o zi de muncă implică mai puține degustări de ceai de cum mi-aș fi dorit în realitate și mai multe chestii oranizatorice. La moment, compania furnizează lunar aproximativ 150 HoReCa clienti în Emirate și statele CCG (Consiului de Cooperare din Golf); aceștia sunt restautante, cafenele, officii de guvern, SPA, etc. În același timp, avem magazinul de ceai online care oferă posibilitatea de a cumpăra ceaurile noastre pentru uz personal. În același timp, construim un lounge/magazin de ceai, care sperăm să se deschidă în toamnă. Fiecare zi de muncă este imprevizibilă, munca mea este divizată între online marketing, negocieri de contracte, vânzări, degustări de ceauri și dezvoltarea produselor noi.

A.P. Ce ați învățat din procesul migrației pe care l-ați trăit și îl trăiți acum?

M.R. A migra înseamnă a accepta cultura gazdă, a se încadra în obiceiuri și a respecta diferențele.

A.P. Unde este pentru Dvs „acasă”?

M.R. Cea mai apropiată casă la moment este Dubai. Este evident, că viitorul este imprevizibil, însă nu cred că în Republica Moldova. Visez la un hotel micuț, pe malul mării undeva în Asia.

Vă mulțumesc frumos!

Aliona PURCI