Prezenţa romanilor în Calabria a lăsat, la o analiză mai minuţioasă, urme profunde şi a colonizării greceşti. Apărută în partea de sud în timpurile războiului contra lui Pirro (280-275 a.C.), declanşat preliminar în Lucania, Irpinia şi Sicilia, Roma îşi acaparează un rol politic şi militar în evenimentele petrecute în cea de-a doua jumătate a secolului al III-lea î.H., ulterior campaniei devastatoare iniţiată de armata cartagineză condusă de Anibal în timpul celui de-al doilea război punic. La acel moment nefiind încă înfiinţate centrele urbane de rilevanţă( marele oraşe fiind instaurate la iniţiativa grecilor şi breţilor ), Romanii au influenţat puternic, prin intermediul tehnicilor premeditate de conducere a sferelor agricole şi a infrastructurilor, structura peisagistică , lăsând amprente profunde care şi astăzi sunt resimţite.

În cazul în care noii locatari romani nu reuşeau să modifice în mod substanţial planificarea urbană a oraşelor ( fondaţiile greceşti din Occident fiind incontestabile capodopere de proiecţii, apartenente colecţiei de invenţii realizate de Hippodamus din Milet ) ei insistau mult asupra aranjării peisajului rural, introducînd villa rustica ca model raţional de gestiune a fondurilor agricole. Villae, extinse pînă la sute pe suprafaţa teritoriului, sunt şi astăzi semnul cel mai des observat din nomenclatura romană pe teritoriul calabrez. Ferme autentice şi cu adevărat autosuficiente, organizate cu scopul transformării şi depozitării în cel mai optimal mod a produselor marilor fundi la care se refereau, villae erau nuclee complexe , în care edificiile cu caracter rezidenţial( pars rustica ) se alăturau echipamentelor de prelucrare agricolă ( pars rustica ); în timp ce apartamentele rezidenţiale (destinate cazării stăpînilor – dominus – sau proprietarilor acestora) au fost marcate de dictatele domus urbane, deseori cu înclinaţii îndrăzneţe spre lux, echipamentele agricole ( mori pentru producerea uleiului, prese pentru struguri, depozite cu rezervoare subterane pentru fermentarea mustului, camere pentru depozitarea cerealelor şi a amforelor de vin… ) realizate pentru o maximă funcţionalitate şi putere. Multe soluţii de proiectare ( de exemplu pietrele de moară pentru presarea strugurilor sau presele cu şurub ) sunt încă folosite în fermele din Calabria, practic neschimbate după mai mult de doua mii de ani, ca dovadă a eficienţei lor.

În epoca republicană villae au apărut ca centre nervoase ale întinderilor mari de bunuri imobiliare în fază de cultivaţie, deseori fiind localizate în apropierea drumurilor principale pentru a facilita accesul produselor agricole pe piaţa urbană. Căile de comunicare, şi anume străzile, sunt un alt element de importanţă majoră în procesul de modificare a peisajului introdus de prezenţa romană în Bruţio. Pînă la dominaţia romană acestea erau reprezentate de cele două căi de coastă ( Tireniană şi Marea Ionică ) carea uneau teritoriul calabrez cu Lucania şi Campania, profitînd de vocaţia de centre de coastă ale fundaţiei greceşti; străzile interne erau, însă, legate de terenul aspru al Pollino, al Silei, Sirenei şi numai într-un singur loc de trecere ( istmul între golful Squillace şi golful Lameţia ) între cele două coaste parcugerea acestora era relativ uşor de efectuat.

Viabilitatea romană în Calabria se resimte deja în perioada tîrzie republicană, prin construirea drumului Capua-Rhegium, cunoscută sub numele Popilia (de la consolul Popilio Lenate) sau drumul Annia( de la consulul Annio Lusco ); deschis în 132 î.H.( după părerea unor istorici deschisă cu douăzeci de ani mai devreme ), aceasta unea, după cum indică şi numele, regatul Capua a Rhegium, actuala Calabrie( reprezentat de cele mai mari şi mai prospere oraşe din Magnagrecia, în perioada elenistică). Strada trăgîndu-şi originea de la jugul lui Pollino la Nord-Vest, direcţionîndu-se spre Sud, prin coasta occidentală a Silei, ajungînd în ţară din partea tirenică. Documentul important care a permis reconstruirea cu precizie a itinerarului parcurs şi a oraşelor principale care aceasta le intersecta este faimosul memorial al Pollei ( lucrare din piatră amplasată pe marginea drumului conţinînd indicii importante pentru călători ), un militar identificat în provincia Salemo.

Altă importantă axă de călătorie care trecea prin Bruţio era derivata renumitului drum Appia realizat la cererea imperatorului Traian ( 98-117d.H.). Acesta parcurgea traseul ionic de pe litoral din apropierea Puliei pînă la Aspromonte, ajungînd la Calabria, probabil, din partea estică.

În epoca imperială tîrzie ( IV-V d.H.)utilizarea teritoriului bruţez devine tot mai puţin sigură. Declinul tot mai iminent a sistemului statal al imperiului Roman a expus zonele rurale actelor de banditism, iar reducera progresivă a extensiei populaţiei în marele centre urbane a constrîns comunităţile spre a prelua forme de asediere rurale, deseori rupînd pînza ţesutului urban al oraşelor: însăşi Tito Livio scrie la sfîrşitul sec I î.H., descriind oraşul Crotone ( anterior vastă metropolă populată de mai mult de o sută de mii de locuitori ) ca un şir de sate sărace adunate împreună, separate de ample spaţii abandonate.

Se schimbă chiar şi arhitectura villae-lor: de la splendide localităţi dotate de puncte turistice şi pentru producere transformîndu-se în aşezări mici fortificate, protejate de pereţi înalţi, turnuri de supraveghere cu şanţuri; însoţite de evadări a sclavilor, benzi de haiduci şi interminabile agresiuni ce constrîngeau villicii de a-şi săpa şanţuri pe terenurile lor mici, izolîndu-se cît mai mult posibil de pericolul rural inconjurător. Ultima flacără vie de viaţă şi cultură a sătucurilor din zonă provine, fără nici un dubiu, de la terenurile Scolacium, în grecă Skylletion, astăzi Squillace-Borgia. Aici , senatorul Cassiodoro a înfiinţat spre mijlocul celui de-al şaselea secol după Hristos Vivarium Scyllacense, împreună cu mănăstirea creştină a centrului de elaborare culturală, ultimul bastion al culturii juridice şi literare romane.

Mirco Mungari