Pe ultima sută de metri a Admiterii-2021 am avut plăcuta surpriză de a cunoaște două domnițe-candidate, care au atras atenția tuturor celor prezenți. Se numesc Ana și Maria TARAN. Sunt surori, surori-gemene și au venit să dea admiterea la Facultatea Inginerie Economică și Business.

Absolvind cu brio Colegiul Pedagogic „Vasile Lupu” din Orhei, și-au dorit să urmeze și o specialitate cu care poți să te afirmi în orice domeniu, inclusiv în pedagogie. Și au decis prompt: „Marketing și logistică”. Spun că este o alegere conștientă, în opinia lor marketingul fiind un domeniu cu cele mai vaste perspective, un mix între real și uman, între artă și știință, subiectiv și obiectiv… Mai știu că noțiunea, conceptul de „mix de marketing” se definește puțin altfel, că aceasta e o întreagă știință, pe care sunt nerăbdătoare să o studieze la facultate.

Surpriza cunoașterii acestor două domnițe simpatice nu s-a oprit însă aici. Ele au venit să depună actele la UTM, fiind însoțite de sora lor mai mare, Veronica, pentru care UTM e o a doua casă, absolvind în 2013 Facultatea Tehnologie și Management în Industria Alimentară (gr. TAP-082), actualmente Facultatea Tehnologia Alimentelor. A urmat aici și Masterul, după care s-a afirmat în domeniul restaurantelor atât aici, în Moldova, cât și în Italia, unde timp de trei ani a fost bucătar-șef la restaurantul moldovenesc „Mamaliga” din or. Modena. De curând a revenit în Moldova și își dorește să deschidă aici o afacere de familie în domeniul alimentației.

Veronica spune că abia așteaptă să-și vadă surorile studente la UTM, iar apoi să compare albumele lor de promoție, pe care speră să-l facă același fotograf – Dorian SARANCIUC, pe care l-a recunoscut, întâlnindu-l în preajma Comisiei de Admitere.