Povestiti-ne pe scurt despre activitatea Dvs anterioara
Până a fi numit în funcția de director general al Asociației Oamenilor de Afaceri din Moldova am activat în funcția de consilier în cabinetul Viceprim-ministrului, Ministrului Economiei în domeniul cooperării economice internaționale. Am lucrat cu doi miniștri, fi ind vorba despre dl Stéphane Christophe Bridé si actualul ministru, dl Octavian Calmâc. În cadrul ministerului asiguram suportul și consilierea necesară pentru ministru în ceea ce privește colaborarea bilaterala și multilaterală a Republicii Moldova pe linia economică și comercială. La fel, gestionam mai multe dosare în ceea ce privește atragerea investițiilor străine, experiență extrem de utila în contextul ocupării actualei funcții.

Care sunt obiectivele care ati planifi cat pentru anul acesta
Preluând funcția de director general în 15 iunie curent, voi lucra în principiu pe agenda stabilită deja la începutul anului 2017. Activitățile suplimentare vor decurge din cele 3 obiective pe care le-am enunțat când am devenit director:
susținerea mai puternică a micilor afaceri din Moldova și stimularea productivității interne, promovarea țării noastre
pentru atragerea de investiții străine și dezvoltarea culturii antreprenoriale în rândurile tinerilor. Iar aici doresc să menționez ambiția de a organiza un forum important în ultimul trimestru al anului; voi reveni cu detalii după ce vom avansa mai mult cu acest proiect.

Care sunt programele al AOAM
Cele mai importante programe și proiecte ale AOAM sunt:
– granturile AOAM pentru susținerea afacerilor tinerilor antreprenori;
– instruire, cursuri și master classuri pentru susținerea tinerilor antreprenori și pentru promovarea unei noi culturi antreprenoriale;
– forumuri economice în colaborare cu parteneri locali și internaționali, accent fi ind pus pe atragerea investițiilor străine;
– grupuri de dialog economic, unde se discută diverse tematice pe domenii, dar și unde se elaborează diverse propuneri și inițiative legislative.

Care sunt recomandările pentru agenții economici care vor sa investească pe piața din Moldova si care vor mai departe sa aibă succes
Eu spun tuturor potențialilor investitori că Moldova oferă oportunități extraordinare pentru afaceri pornind de la următoarele
3 lucruri: locația geografi că excelentă, la granița Uniunii Europene, facilitățile fi scale foarte bune (în special în ZEL-uri și Parcurile Industriale, dar nu numai) și reformele însemnate din ultimii ani pentru modernizarea țării. La acestea se adaugă forța de muncă locală, care este pregătită și este competitivă în plan european, dar și mai puțin costisitoare decât în alte părți.