Fiecare afacere este lansată cu scopul de a fi dezvoltată pentru a devenită profitabilă, iar cel care o lansează încearcă să acopere domenii cu oportinități de extindere. Prestarea serviciilor pe segmentul transportului internațional se înscrie printre acestea. Astfel, acum 16 ani, Alexandru Magdici înființează compania MAGAS TRANS, oferind servicii de transportare a mărfurilor Moldova – Italia. Dacă ținem cont de faptul că în Italia este cea mai mare comunitate de moldoveni din țările UE, alegerea activității în acest domeniu a fost una corectă. Și pe parcursul anilor a fost confirmat acest lucru. Afacerea, una de succes, a început de la un singur camion, care transporta în Italia mărfuri din Moldova ale unui producător de textile. Atunci când a realizat că exporturile-importurile dintre Moldova și Italia evoluează, fiind multe solicitări, Alexandru Magdici a decis să-și extindă parcul de camioane. Acum compania MAGAS TRANS are la dispoziția clienților 14 camioane.

MAGAS TRANS este gata sa pornească la drum pentru a transporta marfurile clienților în cel mai scurt timp si la cele mai avantajoase conditții – door to door. Această afirmația ar părea, la prima vedere, doar  o afirmație de publicitate, însă este o constatare argumentată, atât de clienții fideli, cât și de partenerii de durată, unii de încredere. Și desigur, nu mai puțin important este faptul că echipa, formată din 21 de persoane este una de profesioniști, care își cunosc bine meseria și conduc camioane noi, distinct colorate, cu un design atractiv, care confirmă prestanța companiei. Cu siguranță, mulți au remarcat pe autostrăzile Moldova-Italia camioanele colorate în albastru cu logo-ul MAGAS TRANS. Iar dacă se face referire la publiciattea propriu-zisă și aceasta este convingătoare: „Imporți sau exporți mărfuri și produse din Italia? Ai nevoie de un transportator de încredere care să le aducă rapid și în siguranță? – Apelează la compania MAGAS TRANS, un transportator cu experiență de 16 ani care te ajută să aduceți mărfurile pe traseul Moldova-Italia-Moldova cu: livrare rapidă, asigurarea totala a marfii, un cost mai mic pentru servicii de transport, compania dispunând de propriul parc de camioane noi, economie de timp, grație preluării griji pentru pregătirea actelor necesare”. Iar toate aceste aspecte sunt deja verificate de cei care au apelat la serviciile companiei, devenită un brand în acest domeniu. Solicitat să se refere la evoluția companiei pe care o conduce, Alexandru Magdici menționează – „Suntem pe piața autohtonă a serviciilor de transport internațional de 16 ani. În acest răstimp s-au produs multe schimbări în activitatea MAGAS TRANS. A crescut volumul de afaceri, a crescut și numărul de clienți. De aceea am decis că e timpul și pentru schimbări în imaginea noastră vizuală.  Și am colorat camioanele să fie vizibuile, să fie recunoscute de clienții noștri, după culoare și logo-ului nostru. Evident, că este loc pentru a dezvolta în continuare afacerea, de a îmbunătăți calitatea serviciilor prestate. Or, pentru aceasta este nevoie și de o legislație națională pe acest segment, care ar fi euroconformă, deoarece traseul Moldova-Italia, pe care îl parcurgem traversează mai multe țări europene și, uneori, din cauza autorizațiilor avem probleme. Soluționarea acestora ia mult timp, care pentru noi este foarte prețios, deoarece suntem așteptați de clienții noștri. Există mai multe lacune în ceea ce provește cadrul juridic și ne ciocnim de acestea atunci când oferim consultanță privind pachetul de acte necesar pentru transportarea mărfurilor” – specific Alexandru Magdici. Desigur, în activitatea fiecărei companii există etape, unele mai reușite, altele mai puțin reușite, dar dacă la bază este profesionalismul și dorința de dezvoltare, orice obstacol poate fi trecut cu bine. Alexandru Magdici a fost optimist și anul trecut, când s-a declanșat pandemia și Italia a fost închisă o perioada de timp. Atunci camioanele noastre nici nu puteau intra, nici ieși. Acum aceste restricții au fost anulate și reușim să ne onorăm obligațiunile față de clienți – să le aducem marfa la timp și în siguranță.