Şefa Biroului relaţii cu diaspora (BRD), Olga Coptu şi reprezentanta diasporei noastre în Marea Britanie, Tamara Şchiopu, au semnat astăzi, 26 martie, un Acord de colaborare. Semnarea prezentului Acord privind colaborarea cu Tamara Şchiopu, în vederea promovării şi desfășurării evenimentului „Târgul de Post VEGAN SHOW”, care va avea loc pe data pe data de 31 martie – 01 aprilie 2018, în mun. Chişinău, Centrul Republican pentru Copii şi Tineret ARTICO. Conform Acordului, cele două părţi vor coordona planul de lucru pentru promovarea şi buna desfășurarea evenimentului. BRD va susține activitatea în bază de voluntariat. De asemenea, BRD va transmite informaţii/articole în timp util despre activitățile BRD şi ale diasporei pentru a fi publicate pe pagina de FB a Tamarei Şchiopu. La rândul său, Tamara Şchiopu va plasa logo-ul şi datele de contact ale BRD, în toate postările şi materialele promoționale care țin de acest eveniment. Acordul a intrat în vigoare la data semnării.

   Ediția 2018 a Târgului de Post VEGAN SHOW va pune accentul pe stilul sănătos de viață, nutriție echilibrată, apă, produsele autohtone eco, vegane și de post. Târgul de Post VEGAN SHOW susține cauza de caritate „Învingem Fibroza Chistică în Moldova”.

   VEGAN SHOW 2018 va fi împărțit în șase regiuni tematice:

  • Regiunea de Târg – vor fi puse în vânzare diferite produse agro-alimentare, plante medicinale, apă potabilă, rețete, ustensile pentru bucătărie şi alte articole;
  • Regiunea Catering „Cafe Vegan” – vor fi oferite bucate de post pregătite pe loc pentru consum;
  • Regiunea Teatrului Gastronomic „Vegan Master Class” – vor fi organizate degustări de bucate de post pregătite de către bucătari profesionali, cu utilizarea apei curate;
  • Regiunea Divertisment Educație – vor fi petrecute activități și jocuri pentru copii
  • Regiunea Stil de Viață – vor fi organizate sesiuni de aroma terapie și masaj;
  • Regiunea Tribuna Sănătății – vor fi prezentate aspecte ale unui stil sănătos de viață, alimentație, hidratare, cosmetică naturistă, întrebări și răspunsuri cu medici specialiști.

   BRD încurajează publicul să viziteze „Târgul de Post VEGAN SHOW” pentru a afla informații utile despre importanța alimentației sănătoase, a comercializa produse autohtone eco și a susține o cauză de caritate. Evenimentul va dura două zile. Intrarea va fi gratis.