Un spectacol despre dragoste, trădare, iubire , prietenie, dar și despre ceea ce ne doare cel mai mult – plecatul de acasă. Nu există familie în Republica Moldova care să nu fie afectată de această problemă, vrei să capete un sens viața ta și pentru asta sacrifici multe lucruri. Teatrul nu dă răspunsuri la aceste întrebări, el vine să pună întrebări și deja de fiecare în parte depinde de alegerea pe care o va face.

De Ziua Națională a Culturii în cadrul evenimentului Gala Premiilor anuale în domeniul Culturii 2019, regizorul Petru VUTCĂRĂU – Artist al Poporului, i-a fost acordat de către Ministerul Educației, Culturii și Cercetării premiul „Valeriu Cupcea” în domeniul artei teatrale pentru montarea spectacolului „Căldură în noiembrie”.

Alex, un medic american cu renume mondial, se întoarce în orașul său de baștină, situat undeva pe litoralul Mării Negre, în Bulgaria, de unde a emigrat, mai bine zis a fugit, acum 40 de ani. În taverna unde și-a petrecut cei mai frumoși ani ai tinereții, el o întîlnește pe fosta lui iubită, Elena.

Aflăm din povestea lor despre împrejurările în care s-au iubit și s-au despărțit, calvarul prin care a trecut Elena și prețul pe care l-a avut de plătit ea pentru fuga lui Alex. Martori la toată povestea aceasta sunt doar proprietarul cârciumii, un Tânăr care a moștenit acest local de la tatăl său, împreună cu iubita sa, o Tânără energică și ambițioasă, care vrea cu tot dinadinsul să emigreze împreună cu alesul inimii în America.

Spectacolul Căldură în noiembrie a participat la festivalurile  internaționale:

• Festivalul Internațional Multicultural de “Teatru Tranzit Feszt”  (Satu Mare, România)

• Festivalul Internațional de Teatru Oradea (România); Premiul spectatorului orădean;

• Festivalul Capitalelor Națiunilor Centenare ( București, România)

• Festivalul “Zile de teatru Matei Vișniec” ( Suceava, România)

Detalii despre spectacole găsiți pe pagina de Facebook: Teatrul Național Eugene Ionesco

Începutul spectacolelor, ora 18:30. Informații despre bilete aflați la casa teatrului (telefon 022-233-833 / 079-233-833)

 sau pe iTicket.md.

Vă așteptăm la Teatrul Național Eugene Ionesco – Locul ideal pentru întâlniri!

Vă promitem că n-o să vă plictisiți. Vă așteptăm la teatru.