Camera de Comerț și Industrie (CCI) și Serviciul Vamal își propun dezvoltarea parteneriatului instituit în vederea susținerii întreprinzătorilor care desfășoară operațiuni internaționale de comerț. Domeniile prioritare de interacțiune dintre cele două instituții au fost stipulate într-un Acord de Parteneriat și Colaborare semnat de către Președintele CCI, Sergiu Harea și Directorul General al Serviciului Vamal, Vitalie Vrabie.
În intervenția sa, Sergiu Harea a menționat că: ”Semnarea Acordului de Parteneriat dintre Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova și Serviciul Vamal este, din punctul meu de vedere, un eveniment semnificativ care va crea facilitarea comerțului prin eliminarea tuturor barierelor existente, dar și o colaborare eficientă în implementarea celor mai bune practici internaționale în dialogul public-privat. În aceeași ordine de idei, vreau să menționez că se vor depune toate eforturile ca serviciile oferite de CCI și Serviciul Vamal să fie aproape de agenții economici.”
La rândul său, Directorul General al Vămii a declarat că acest document vine în susținerea eforturilor Serviciului Vamal de facilitare a comerțului internațional și ameliorare a climatului investițional, angajamente care derivă din Acordul de Asociere cu UE, în special la capitolul DCFTA. ”Este important ca toate instituțiile de resort să-și consolideze mecanismele de interacțiune astfel încât să putem înregistra rezultate notabile care să fie resimțite de către toți reprezentanții mediului de afaceri”, a precizat Vitalie Vrabie.
Documentul are drept scop stabilirea unui cadru durabil de colaborare între părţi în vederea contribuirii la facilitarea şi securizarea comerţului internaţional, conjugarea eforturilor comune pentru dezvoltarea dialogului între organele vamale şi antreprenori, precum şi promovarea bunelor practici de parteneriat public-privat în condiţiile prevăzute de legislaţia Republicii Moldova.

Conform prevederilor Acordului încheiat, autoritățile menționate vor efectua schimburi de informații privind domeniile de referință, precum și vor organiza sesiuni de instruire pentru specialiștii ambelor părți pe subiecte de interes comun.

Tot în baza acestui Acord, părțile vor promova şi facilita dezvoltarea cooperării directe între subdiviziunile teritoriale (birouri vamale şi filiale CCI) în vederea implementării obiectivelor stabilite la nivel regional.

Totodată, părțile au convenit asupra organizării semestriale a ședințelor de lucru în cadrul cărora vor fi evaluate stadiile de implementare a fiecăreia dintre prevederile acordului încheiat.