Pe 19 octombrie, 10 cele mai promițătoare startupuri din Republica Moldova vor concura pentru a reprezenta țara în cadrul Seedstars Summit, eveniment care se va desfășura în aprilie 2019 în Elveția și care va oferi învingătorului un premiu mare în valoare de 1 milion de dolari SUA în calitate de investiție de capital. Seedstars World călătorește anual în peste 65 de țări cu scopul de a identifica cei mai buni antreprenori ce sunt la etapa inițială de finanțare și de a le oferi acestora oportunitatea de a câștiga premii în valoare de până la 1 milion de dolari, dar și posibilitatea de a se conecta la rețeaua de investitori și mentori din întreaga lume. Până în acest moment, participanții Seedstars World au acumulat în total peste 92 mln USD și au creat peste 2100 locuri de muncă în întreaga lume.

“La Seedstars, credem că talentul și ideile bune sunt peste tot. Ne considerăm o platformă ce conectează investitorii cu următoarea generație de antreprenori aflați în zonele despre care se crede, de regulă, că nu au un ecosistem de antreprenoriat caracterizat printr-o tracțiune și creștere semnificativă. Suntem foarte încântați să fim în Moldova, punând accentul pe un ecosistem antreprenorial atât de activ”, spune Agahuseyn Ahmadov, managerul regional al CEE pentru Seedstars.

Startupurile selectate pentru a participa în cadrul Seedstars Chișinău trebuie să aibă o vârstă de până la 2 ani, finanțarea atrasă trebuie să fie mai mică de 500 mii de dolari SUA (cumulativ) și să dețină cel puțin un produs viabil, în mod ideal, în creștere. Startupurile interesate să participe sunt invitate să se înregistreze pe pagina evenimentului până pe data de 11 octombrie. Pentru mai multe informații, nu ezitaţi să o contactați pe Maria Erhan, Manager Programe de Antreprenoriat, ATIC și Ambasador Seedstars în Moldova, la mnemciuc@ict.md. Evenimentul Seedstars Chișinău este organizat de Asociația Națională a Companiilor din Domeniul TIC (ATIC), cu susținerea Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) și Guvernului Suediei în cadrul Proiectului ”Dezvoltarea Centrului de Excelență în Domeniul TIC Tekwill” și sprijinul Biroului de Cooperare al Elveției/Reprezentanța Ambasadei Confederației Elvețiene în Republica Moldova și Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ Moldova). 

Despre Seedstars

Seedstars este un grup elvețian de companii, care are ca scop exercitarea unui impact asupra vieții oamenilor din țările în curs de dezvoltare prin intermediul tehnologiilor și antreprenoriatului. Seedstars conectează actorii relevanți din cadrul acestor sisteme, construiește companii de la zero împreună cu publicul și partenerii privați și investește în antreprenorii de top. Prin intermediul inițiativelor de cercetare a startupurilor, dezvoltarea companiilor și programelor de accelerare, echipa are acces la antreprenori, investitori, incubatoare, corporații și oficiali guvernamentali. 

Grupul Seedstars include: Seedstars World, competiția globală de startupuri, focusată asupra piețelor emergente și în creștere rapidă; Seedstars Growth, un program virtual de accelerare în rețeaua Seedstars, cu o durată de 3 luni; Seedspace, rețea de spații de coworking, prezentă în 35+ țări. Spațiile permit desfășurarea unor programe și evenimente cu un angajament mai mare; Seedstars Academy, un program de instruire a antreprenorilor, cu o durată de 6 luni.