Echipa La Strada invită comunitatea anti-violență și pe fiecare cetățean în parte să se alăture campaniei Denim Day din această săptămână, promovând educația și dialogul sănătos cu generația în creștere, pentru prevenirea violenței sexuale. Persoanele care au trecut prin violență au nevoie de asistența calificată și o justiție restaurativă. Sunt însă și acțiuni simple, care nu necesită eforturi sau capacități speciale, dar care pot face diferența în prevenirea relațiilor abuzive, cum ar fi educația și comunicarea deschisă cu copiii și adolescenții. Echipa La Strada crede că intoleranța la abuz sexual poate fi dezvoltată la orice vârstă, cu condiția că alegem corect exemplele pornind de la motivațiile pe care le au copiii și adolescenții. Vedeți aici ce le spunem noi copiilor despre respectul pentru limitele personale și pentru oamenii cu care interacționează; și ce spun reprezentanții tinerei generații că au învățat de la noi despre comunicarea non-violentă. 

Daniela MISAIL-NICHITIN, Directoare Executivă a CI „La Strada Moldova”: Ne-am bucura mult să prindă ideea și să fie susținută de cât mai multă lume, mai ales de organizațiile societății civile și de instituțiile de la care victimele violenței sexuale așteaptă suport, asistență, implicare pentru repunerea lor în drepturi. Noi credem că marile schimbări pornesc de la oamenii mici. E mult mai ușor să găsim acum timp pentru a educa, a răspunde la întrebări pe înțelesul copilului, decât să tratăm mai târziu traume. Un copil în creștere învață de la un adult de încredere cum să identifice semnele unei relații toxice sau manipulări. Tot noi, adulții, avem misiunea să-i ajutăm să-și cunoască limitele personale, să-i învățăm să-și accepte corpul și sentimentele în întregime, dar și să riposteze când sunt umiliți sau când li se face vreun rău. Cu siguranță, sunt atâtea metode constructive de a cultiva toleranța zero față de abuz, pe care le putem învăța unii de la alții. Noi vă invităm să vă alăturați campaniei, împărtășind experiențele proprii de interacțiune cu copiii, nepoții, frații, surorile, verișorii și verișoarele, oricare copil pentru care sunteți „omul de încredere”, persoana-resursă. În acest an, marcăm ziua blugilor pe data de 28 aprilie. Mesajele de susținere a campaniei pe rețelele de socializare le vom întruni sub hashtagurile #DenimDayMoldova, #DenimDayMoldova2021, #DenimDay. 

Notă informativă: Pe parcursul anului trecut, consilierele de la Telefonul de Încredere pentru Femei și Fete au preluat 105 apeluri, care au vizat 48 de cazuri de violență sexuală (față de 35 de cazuri asistate în 2019). Cele mai multe cazuri au fost sesizate de rudele victimelor (37), dar și de înseși victime (35). Alte 33 de cazuri au fost raportate de reprezentanți ai diverselor grupuri profesionale. În 11 cazuri, victimele aveau mai puțin de 16 ani. Iar cea mai mică dintre ele avea doar 5 ani la momentul săvârșirii violului. Istoria „Denim Day” a început în anul 1992, în Italia, când un judecător al Curții Supreme de Justiție a decis să anuleze condamnarea făptuitorului pe un caz de viol, argumentând că, din motiv că victima purta blugi strâmți, aceasta ar fi trebuit să-l ajute pe violator să-i scoată blugii. În opinia instanței, acest fapt ar fi însemnat consimțământul victimei. A doua zi, femeile din Parlamentul italian au venit la serviciu purtând blugi, contrar protocolului vestimentar, în semn de solidaritate cu victima. Din acel an, Denim Day se marchează în numeroase state din Europa și SUA în ultima zi de miercuri a lunii aprilie, ca acțiune de protest împotriva atitudinilor eronate față de infracțiunile sexuale. 

Link album „Denim Day Moldova 2021”: https://cutt.ly/wv8Jnzz Pentru informații suplimentare, contactați: Ana Trifan, specialistă în comunicare, CI La Strada. Tel.: (+373) 79 027 854, e-mail: atrifan@lastrada.md