Admiterea e în toi. Pentru a-i motiva pe tinerii care și-ar dori o carieră de succes în inginerie, Universitatea Tehnică a Moldovei are exemplul celor mai merituoși reprezentanți ai săi. Este și cazul dlui Dinu ȚURCANU, a cărui istorie de succes i-ar putea inspira și motiva pe tinerii care și-ar dori să cucerească un domeniu de vârf al ingineriei moderne – electronica, telecomunicațiile, tehnologiile informaționale, securitatea cibernetică și alte segmente adiacente domeniului TIC.

Cu ani în urmă, în 1997, a venit să dea admiterea la Universitatea Tehnică a Moldovei. A ales Facultatea de Radioelectronică și Telecomunicații (actualmente Electronică și Telecomunicații), iar în 2002 intra în istoria UTM ca unul din absolvenții primei promoții a programului de studii „Inginerie și management în telecomunicații”. Peste un an absolvea programul de master „Mentenanța și managementul rețelelor de telecomunicații”, iar ulterior și-a început cariera profesională în cadrul companiilor private din domeniul tehnologia informației și comunicațiilor electronice, activând în importante companii în domeniul transport date și voce, contribuind la dezvoltarea unei rețele multifuncționale de comunicați pentru transport date pe teritoriul întregii țări.

Chiar dacă ulterior și-a construit o carieră fulminantă la Alma Mater, unde în perioada 2002-2018 a exercitat funcția de lector în Departamentul Telecomunicații și Sisteme Electronice, FET; apoi lector în Departamentul Ingineria Software şi Automatică, FCIM; în 2016-2018 – șef Direcția Tehnologia Informaţiei şi Comunicaţiilor, iar din 2018 – prorector informatizare, relația cu mediul socio-economic, imagine și comunicare, a colaborat mereu cu diverse instituții pe segmentul tehnologia informaţiei şi securitate cibernetică, expert național pe diverse domenii aferente sectorului IT, dar și în calitate de expert internațional pe proiecte relevante domeniului rețelistic și securității informaționale, reușind să construiască și să valorifice o colaborare, un legământ al acestor companii și instituții de prestigiu cu universitatea care l-a format, cu UTM.

Aşadar, în perioada administrării Direcţiei TIC, d-sa a contribuit esenţial la crearea numeroaselor facilităţi prin resursele informatice puse la dispoziţie, exprimându-și astfel interesul constant pentru a susține prin metode moderne un proces educațional performant: implementarea Office 365 for Education, instruiri ale cadrelor didactice universitare în baza cursurilor autorizate ale programului Cisco NetAcad, în incinta Tekwill, realizarea reţelei Wireless corporative în corpul administrativ, prin implicarea personală au fost negociate şi semnate importante contracte de donaţie, prin care Universitatea Tehnică a Moldovei a primit un lot impunător de tehnică de calcul şi echipamente IT (grupul Schneider Electric, BC Victoriabank SA, BC Moldova-Agroindbank SA), a negociat cu Asociaţia Naţională a Companiilor din domeniul TIC (ATIC) transmiterea în comodat a calculatoarelor Apple MAC către noile săli de studii PBL (Problem Based Learning), inaugurate la UTM. Cu suportul său, Bitdefender, cel mai mare producător român de software şi NEC Corporation, a investit în dotarea unui laborator de securitate cibernetică. În baza parteneriatului cu compania „Allied Testing” din Chişinău, studenţii şi profesorii UTM pot accesa programul „Microsoft Imagine” al corporaţiei Microsoft: programul include accesul la o gamă largă de instrumente moderne de dezvoltare, produse software și servicii ale companiei Microsoft cu licenţă gratuită. Mai nou, a atras la UTM parteneriatul cu una dintre cele mai importante rețele de centre de testare din întreaga lume: PEARSON VUE (Virtual University Enterprises), UTM devenind parte a acestei rețele, prin intermediul căreia aleg să-și certifice clienții cei mai importanți furnizori din domeniul IT: Oracle, Cisco, Microsoft, Zend, Juniper, Adobe, ComptiA etc. Aici poți accesa peste 300 de examene certificate. Și nu doar în domeniul IT, ci și în cel financiar, medical, militar etc. Conștientizându-se cât de importantă este dezvoltarea personală și cât de mult poate influența cariera o certificare internațională, la UTM s-au făcut demersurile necesare pentru a le oferi tuturor celor care doresc să-și demonstreze competențele la nivel național, șansa de a obține aici, în Moldova, o certificare profesională, valabilă oriunde în lume.

E un mare atu al UTM pentru tinerii care doresc să-și transforme viața, să obțină cunoștințe și competențe, certificări industriale internaționale pentru o carieră promițătoare. Și în acest sens prorectorul Dinu ȚURCANU e un model de urmat, el însuși fiind deținător al celor mai prestigioase certificări internaționale în domeniul TIC: Cisco Systems – CCENT, CCNA Routing & Switching, CCNA Data Center, CCDA, CCNA Security, CCNP, CCDP, CCNP Security, CCNP Collaboration, Cisco Certified Academy Instructor; Hewlett Packard – Accredited Integration Specialist, Accredited Solutions Expert, Accredited Systems Engineer, Accredited Technical Professional, Master Accredited Solutions Expert; Microsoft – „Microsoft Certified Professional” şi „Microsoft Certified Solutions Associate: Office 365”.

În mare parte cu contribuția sa, mai întâi în calitate de șef DTIC, apoi de prorector, dar și de UTM-ist împătimit, în ultimii ani Universitatea Tehnică a Moldovei deține locuri de frunte printre instituțiile de învățământ superior din Republica Moldova în clasamentele universitare, iar de curând UTM a fost decernată cu cel mai înalt premiu la categoria cea mai bună universitate tehnică din spațiul eurasiatic.

„Suntem unica universitate care a modificat toate programele și planurile de învățământ pentru toate facultățile. Toate disciplinele au fost discutate cu oamenii de afaceri, instituții de profil, pentru că ne-am stabilit obiectivul să pregătim specialiști calificați pentru piața de muncă. Mai mult, pentru viitorii studenți am introdus discipline ce vor conține cursuri de certificare internațională, astfel ca absolvenții noștri să fie tot mai cotați”, declară cu mândrie prorectorul Dinu ȚURCANU, a cărui experiență și creștere profesională le datorează suportului pe care UTM l-a pus la temelia formării sale.

Dragă candidat la studii, să știi că UTM e o mare școală în domeniul ingineriei, dar și o forjărie în care se modelează personalități și valori. Modelul profesorului și prorectorului Dinu ȚURCANU e un motiv întemeiat să alegi UTM! Depune dosarul de Admitere până în 30 iulie!