IMG_7037Toată bogăția soiurilor de struguri de masă, culeși din viile Moldovei, se regăsesc la un loc, în sudul țării, la “Festivalul Strugurelui”, organizat anual în orașul Cimișlia. Și întrucît luna august, luna lui “Gustar” e timpul cel mai potrivit pentru recoltarea și savurarea soiurilor de masă a strugurilor, este și perioada desfășurării festivalului care s-a organizat anul aceasta la data de 23 august, deja în a 3 ediție.

Întrucît cultivarea strugurilor de masă este o istorie de succes, dat fiind faptul că prin eforturile producătorilor din domeniu, care s-au asociat, aceștia au obţinut sprijin de dezvoltare și sute de de tone de struguri se expediază pe pițele din afara ţării, Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare împreună cu Asociaţia Producătorilor şi Exportatorilor Strugurilor din Moldova *(sunt cei care oferă) au fost cei care au oferit tot suportul necesar organizării și desfășurării “Festivalului strugurelui”, inițiat de adminstrația raionului Cimișlia.

 “Festivalul strugurelui” a găzduit ca și în alți ani, producători de struguri de masă, producători de utilaje și ambalaje pentru procesarea strugurilor, producători de vițe altoite, meşteri populari, *(și) colective artistice și interpreți din țară, delectînd privirele oaspeţilor, oferind posibilitatea degustării şi achiziţionării producţiei prezentate și cu toate la un loc constituind un bun prilej de petrecere frumoasă a timpului.

Zeci de producători de struguri de masă din diverse raioane ale R. Moldova și-au expus recoltele din acest an, iar rezultatul muncii asidue au fost evaluate în cadrul a 2 concursuri ,,Cel mai delicios strugure” şi ,,Strugurele gigant”. Astfel la eveniment*(ului) au fost nominalizați următorii producători, după cum urmează:

          Pentru nominaţia ,,Cel mai delicios strugure’’ cîştigătorii sunt:

  • Diplomă şi medalie de gradul  I
  • CAIPS “Basan Agro”, conducător Baban Ion rl. Cimişlia, soiul Codreanca;
  • GŢ ”Bragaru Nicolae”,  conducător  Bragaru Nicolae, rl. Cahul, soiul Prezentabil;
  • GŢ „Postică Nicolae”, conducător Postică Nicolae, rl. Ialoveni, soiul Chimiş Moldovenesc;
  • Diplomă şi medalie de gradul II
  • Grupul ”Com-Fructifreş”, conducător Gurschi, Maria rl. Căuşeni, soiul Cardinal;
  • GŢ ”Dodon Anatolie”, conducător Dodon Anatolie, rl. Călăraşi, soiul Victoria;
  • SRL „Agrodor CV”‚ conducător Boţan Constantin, rl. Străşeni, soiul Roşfor;
  • Paleiciuc Serghei, rl. Slobozia, soiul Chişmiş Lucistîi;
  • Diplomă şi medalie de gradul III
  • GŢ ,,Nicologlo Ivan’’, conducător Nicologlo Ivan, UTA Gagauzia soiul Arcadia;
  • Institutul Ştiinţifico Practic Horticultură, or. Chişinău, soiul Frumoasa Albă;
  • GŢ ,,Dogaru Veaceslav”, conducător Dogaru Veaceslav, rl. Cantemir, soiul Muscat de Bugeac;
  • GŢ „Matei Nicoale”, conducător Matei Nicolae, rl. Străşeni, soiul Chişmiş Uipiter;
  • GŢ „Cebotari Radion”‚ conducător Cebotari Radion, rl Căuşeni, soiul Rizamat;

1.4.1

Pentru nominaţia ,, Strugurele gigant’’ cîştigătorii sunt:

  • Diplomă şi medalie de gradul I

GŢ ,,Cebotari Radion”, conducător Cebotari Radion, rl. Căuşeni, soiul Arcadia – 2,879;

  • Diplomă şi medalie de gradul  II

GŢ ,,Para Victor”, Para Victor, rl. Căuşeni, soiul Rizamat- 2,539 kg;

  • Diplomă şi medalie de gradul III

GŢ ,,Postică Nicolae”‚ conducător Postică Nicolae, rl. Ialoveni, soiul Rizamat – 2,46 kg;

Evenimentul a fost încununat cu spectacolul artistic prezentat de colective artistice din raionul Cimişlia, Cahul, UTA Găgăuzia,  surpriza zilei fiind  interpreta  Lenuţa Gheorghiţă. Deasemena oaspeţii şi locuitorii oraşului Cimișlia au avut parte de un tîrg de zile mari al artizanilor, la care au participat peste 25 meşteri populari şi ceramişti din ţară, cioplitori în lemn, cojocari şi alţii, care au bucurat publicul cu expoziţii inedite de ceramică, suvenire şi jucării din lemn, bijuterii, ie şi catrinţe.

Totodată au fost organizate expoziţii cu vînzări ai producţiei de panificaţie. Agenţii economici locali din sfera alimentaţiei publice a avut grijă ca oaspeţii festivalului să mănînce bucate tradiţionale delecte precum plăcintă, mici, frigărui, legume coapte.

Organizarea “Festivalului Strugurelui” are drept scop promovarea producătorilor de struguri de masă, dezvoltarea ramurii viticole din republică și identificarea perspectivelor de comercialializare a strugurilor, inclusiv pentru exportarea lor în alte ţări, precum și schimbul de experiență între producători.

Articol – Postovanu Olga