15  septembrie, ora 18.30 – ADI – Monospectacol cu Anatol Guzic! #monodramă
de Constantin Cheianu, Regia: Diandra Gherghel, Distribuția: Anatol Guzic

„Adolf Hitler conduce Germania între 1933 – 1945. Un șir de factori, evenimente și idei îi creează personalitatea, transformându-se în figura care a declanşat al Doilea Război Mondial și a înfăptuit exterminarea etniilor în masă. În ultimele zile de război, retras în buncărul personal, își joacă actul final în totală intimitate. Obsedat încă de „complexul oedipian”, care i-a întunecat copilăria, poartă un dialog cu mama lui, unica fiinţă care a avut încredere în steaua lui și care îl alinta Adi. Fără nici o remușcare sau căință, nu realizează dezastrul pe care îl trăiește, nu-l sperie apropierea înfrângerii Germaniei sau apropierea propriului sfârşit, ci continuă să fie fascinat de propriul destin. BILETE – https://iticket.md/event/adi 

16 septembrie, ora 18.30, IUBIREA LA PROȘTI, #comedieromantică +16 de Francis Veber, Regia: M. Chris Nedeea. O comedie franceză, cu umor rafinat și replici explozive, unde situațiile absurde și confuziile amuzante se țin în lanț. Regizată de M. Chris Nedeea (România), după un text de Francis Veber. Pierre, directorul unei edituri franceze, are obiceiul de a participa la dinee cu proşti, un fel de petreceri burgheze la care invitaţii vin însoţiţi de un „prost” spectaculos, care nu ştie că îi revine onoarea şi plăcerea de a fi bătaia de joc a participanţilor la dineu preţ de o seară. În seara cu pricina, Pierre se îmbolnăveşte şi nu mai merge la dineu, unde era aşteptat împreună cu François Pignon, un jovial şi binevoitor conţopist, pasionat de modele în miniatură din chibrituri, care urma să joace rolul prostului. Şi îl joacă, dar nu la dineu, ci acasă la Pierre, unde totul devine imprevizibil, totul se încurcă, înaintând spre un deznodământ în efect de domino. BILETE – https://iticket.md/event/iubirea-la-pro-ti 

17 septembrie, ora 18.30, ARTA CONVIEȚUIRII #comedie de Yasmina Reza, Regia: Petru Vutcărău. Subiectul central este frustrarea vieţii de cuplu. Totul începe în salonul familiei Vallon, unde soseşte cuplul Reille, al căror băiat l-a lovit cu un băț peste față pe Bruno Vallon, lăsându-l fără doi dinți. Începutul conversaţiei dintre părinţi este diplomatic, civilizat, în încercarea de a păstra bunele maniere și respectul reciproc. Treptat însă totul degenerează într-o confruntare agresivă în urma căreia ies la suprafaţă toate nemulţumirile vieţii de cuplu. Spectacolul este o comedie care vă va face să ieşiţi din rutina cotidiană și să revizuiți toate problemele ce țin de arta conviețuirii. Durata spectacolului: 120 minute (fără pauză) BILETE: https://iticket.md/event/arta-convie-uirii 

18 septembrie, ora 17.00, PETER PAN – în cadrul REUNIUNII TEATRELOR NAȚIONALE! Un spectacol pentru toate vârstele! Hai cu noi în Țara de Nicăieri! În premieră absolută pentru Republica Moldova, un titlu cunoscut în toată lumea. Fiind prezentat publicului în diferite viziuni, prin prizma spectacolelor, ecranizărilor cinematografice și desenelor animate. Un text scris de scriitorul și dramaturgul scoțian, James Matthew Barrie. O poveste îndrăgită de cei mari și de cei mici. PETER PAN – Un spectacol pentru toate vârstele, care-i fură pe cei mici în acțiunea poveștii provocând-ui să zboare împreună cu Peter Pan în țara DE NICĂIERI trăind împreună cu personajele- momentul, clipa copilăriei, care peste ani v-a deveni  doar un sentiment de amintire pe care nu-l vor mai putea trăi pe de plin niciodată. Și cei mari au posibilitatea să-și amintească de acel suav sentiment copilărie.

ATÂTA TIMP CÂT SUNTEM COPII, PUTEM ZBURA ÎN IMAGINAȚIA NOASTRĂ ORIUNDE… ÎN SCHIMB CÂND DEVENIM OAMENI MARI, UITĂM ȘMECHERIILE UNUI ZBOR, PENTRU CĂ TREPTAT ÎNCETĂM SĂ MAI CREDEM ÎN ASTA… BILETE – https://iticket.md/event/peter-pan 

Detalii despre spectacole găsiți pe pagina de Facebook: Teatrul Național Eugene Ionesco Informații despre bilete aflați la casa teatrului (telefon 022-233-833 / 079-233-833) sau pe iTicket.md.

P.S.: TNEI oferă 20% reducere pentru elevi, studenți, persoane cu dizabilități și pensionari. Vă așteptăm la Teatrul Național Eugene Ionesco – Locul ideal pentru întâlniri! Vă promitem că n-o să vă plictisiți. Vă așteptăm la teatru!