Sâmbătă, 6 noiembrie, ora 18.30 Sectacolul IOSIF ȘI AMANTA SA revine pe scena Teatrului Național EUGENE IONESCO! Seducții și ispite ale puterii, pasiuni interzise și iubiri pătimașe, gelozii și trădări. IOSIF ȘI AMANTA SA, spectacol în care sexul, banii și puterea pot distruge pe oricine. Potrivit textului biblic, relația lui Iosif cu soția lui Potifar se încheie odată cu trimiterea lui Iosif la închisoare. După eliberare, el devine mare demnitar la curtea faraonului, dar nicăieri nu se pomeneste nimic de femeia care l-a nenorocit. Este aproape imposibil ca cei doi să nu-se fi întâlnit. În piesă se fac tentative imaginare a unor «legături primejdioase». Chiar dacă Iosif, în repetate rânduri, încearcă din răsputeri să evite femeia fatală, ghicind viitorul în cupa sa, destinul nu poate fi fentat. El repetă, implacabil, traseul supliciilor sufletești la care a fost sortit. Spectacolul se joacă fără subtitre. Link către bilete: https://iticket.md/event/iosif-i-amanta-sa 

Duminică, 7 noiembrie, ora 17.30 – ARTA CONVIEȚUIRII/ #comedie +16/ de Yasmina Reza/ Regia: Petru Vutcărău Spectacolul este o comedie care vă va face să ieşiţi din rutina cotidiană și să revizuiți toate problemele ce țin de arta conviețuirii.
Subiectul central este frustrarea vieţii de cuplu. Totul începe în salonul familiei Vallon, unde soseşte cuplul Reille, al căror băiat l-a lovit cu un băț peste față pe Bruno Vallon, lăsându-l fără doi dinți. Începutul conversaţiei dintre părinţi este diplomatic, civilizat, în încercarea de a păstra bunele maniere și respectul reciproc. Treptat însă totul degenerează într-o confruntare agresivă în urma căreia ies la suprafaţă toate nemulţumirile vieţii de cuplu. Durata spectacolului: 120 minute ( fără pauză) ATENȚIE!!! Spectacolul se joacă fără subtitrări! Link către bilete: https://iticket.md/event/arta-convie-uirii 

Detalii despre spectacole găsiți pe pagina de Facebook: Teatrul Național Eugene Ionesco Informații despre bilete aflați la casa teatrului (telefon 022-233-833 / 079-233-833) sau pe iticket.md. 

Persoanele cu vârsta mai mare de 18 ani care doresc să vină la spectacol vor trebui să prezinte unul din următoarele documente: certificatul de vaccinare împotriva COVID-19, cu schema completă de vaccinare (pe suport de hârtie sau în format digital), valabil după o perioadă de 14 zile de la finalizarea schemei de vaccinare; rezultatul negativ al testului RT-PCR, nu mai vechi de 72 de ore sau al unui test antigen rapid, nu mai vechi de 48 de ore; concluzia medicală ce confirmă că persoana a suportat COVID-19 în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi (6 luni); act confirmativ de prezență a anticorpilor anti-COVID-19, valabil pe durata a 90 de zile de la data efectuării investigației. Vă așteptăm la Teatrul Național Eugene Ionesco – Locul ideal pentru întâlniri!

Vă promitem că n-o să vă plictisiți. Vă așteptăm la teatru.