Avem șase centre NEXUS în țară. Acum suntem și la Rezina.

Am avut un sfârșit de an frumos. Am lansat cel de-al șaselea centru NEXUS din țară. Da, acum suntem și la Rezina. Deși ne cunoaștem foarte bine meseria și ne-am obișnuit cu lansările, oricum emoțiile sunt mari, atât în perioada când ne pregătim de marele eveniment, cât și în ziua lui.

La deschiderea noului centru au fost prezenți oaspeți din întreaga țară. Mulți dintre ei ne-au felicitat pentru munca pe care o facem, pentru echipa dedicată pe care o avem și profesionalismul de care dăm dovadă.

Prima care a salutat inițiativa și care i-a îndemnat pe cei prezenți să profite de serviciile NEXUS a fost  Eleonora Graur, președinta Raionului Rezina. Ea a vorbit despre necesitatea Centrului NEXUS în Rezina, dar și despre beneficiile pe care le va aduce acest Centru: ”Cu ajutorul acestui proiect o să încercăm să-i informăm pe toți cei care sunt implicați în procesul migrației și aici mă refer nu doar la cei care pleacă din țară, dar și la cei de peste hotare, pentru că a venit timpul să încercăm să-i aducem acasă”.

Și primarul de la Rezina, Simion Tătaru, s-a bucurat de oportunitatea de a avea în localitate un Centru NEXUS: ”Trebuie să recunoaștem că administrația publică locală are o lacună. Noi nu avem o asistență pe care să le-o oferim migranților care sunt în dificultate. Sperăm ca Centrul NEXUS Rezina va reuși să ofere asistența necesară migranților, ca aceștia să se poată descurca mai bine”.

Ulrike Bruderle, coordonator interimar al Proiectului NEXUS Moldova și director adjunct IASCI, a mulțumit celor care au fost prezenți la lansarea noului Centru și a ținut să menționeze odată în plus care este menirea, dar și scopul NEXUS: ”Noi cunoaștem că migrația este un fenomen decizional în Moldova. Deși este o țară mică, are o rată de migrație foarte mare. Sunt o mulțime de organizații și instituții atât în țară, cât și peste hotare, care se uită la migrație ca la un fenomen negativ. Noi încercăm să evidențiem și să sprijinim părțile pozitive ale acestui fenomen de mobilitate modernă.”

La lansarea Centrului au fost prezenți și partenerii noștri de la nivel național. Olga Coptu, șefa Biroului pentru relații cu diaspora, a fost alături de noi. Ea a vorbit atât despre importanța de a ne schimba atitudinea față de migrație, cât și despre reușitele NEXUS din ultimii ani: ”Tot ce gândește echipa NEXUS este bine întâmpinat în teritoriu și este bine văzut de cei de la Guvern. Noi salutăm aceste inițiative, BRD-ul va continua să susțină acest proiect și sperăm ca relațiile noastre să fie durabile”.

Radu Danii, reprezentantul SDC Moldova, a ținut să puncteze, ca și la deschiderea Centrului NEXUS Cimișlia, că ne facem treaba la cel mai înalt nivel: ”NEXUS își atinge în mod consecvent scopul, își crește rețeaua și capacitățile de a îmbunătăți viețile oamenilor din Moldova. Lucrul pentru și cu sprijinul APL-urilor a reprezentat în tot timpul o prioritate pentru guvernul Elveției, indiferent de sector. Credem că centrarea pe nivel local, atunci când vine vorba de activitățile în domeniul migrației și dezvoltării, are un mare sens deoarece migranții sunt dispuși să contribuie la dezvoltarea comunităților din care fac parte, ei fiind încă destul de strâns legați de acele comunități din care au plecat. Din păcate, această legătură dintre migrație și nivelul local este puțin explorată, atât în Moldova cât și în alte țări.

Cornelia Ciofu, managerul centrelor NEXUS, cea care are grijă de funcționalitatea și mobilizarea echipelor, a mulțumit APL-ului de la Rezina pentru sprijinul pe care l-a oferit la deschiderea celui de-al șaselea centru NEXUS din țară: ”Noi suntem o rețea de șase centre deja, inclusiv un centru virtual (www.nexusnet.md) și avem menirea de a informa, dar totodată de a face persoanele care se adresează la noi să se simtă bine. Asta înseamnă o abordare centrată pe client. Noi încercăm să venim cu răspunsuri elocvente pentru toți cei care apelează la serviciile NEXUS.