Dusciac7Spuneti-ne pe scurt care sunt principalele dumneavoastră prerogative.

Ministerul Mediu in Republica Moldova are o serie de prerogative largi, mai ales in domeniul protectiei mediului inconjurator si implementarii legislatiei de mediu. Exista in tara noastra un cadru legal care desi in anumite domenii necesita o continua perfectionare si completare – este, totusi, in masura sa asigure politici coerente. Avem responsabilitati extinse in mai multe sectoare importante: asigurarea cetatenilor Republicii Moldova cu acces la apa potabila de buna calitate si la servicii de sanitatie, gestiunea integrata a deseurilor, protectia biodiversitatii, stimularea “economiei verzi”, promovarea educatiei ecologice, protectia calitatii aerului, etc. In fiecare din aceste domenii – activam pentru a asigura respectarea legislatiei existentem dar si pentru a aduce cadrul legal si normativ in corespundere cu cel existent in Uniunea Europeana, asa cum reiese din obligativitatea de a implementa Acordul de Asociere al tarii noastre la Uniunea Europeana.

  • Există în Republica Moldova zone protejate prin lege. Care sunt cele mai importante dintre ele?

Actualmente, in Republica Moldova exista 5 Arii Naturale Protejate de Stat, care ocupa in prezent aproape 5% din teritoriul national. Ne dam seama ca este relativ putin, dar totusi este deja un progres fata de perioada anterioara – atunci cind existau doar 2 astfel de Arii Protejate, care acopereau mai putin de 2% din teritoriul tarii. In anul 2013 s-a reusit acea suplimentare, care sa ne aduca la situatia actuala. Exista deja proiecte de legi si de hotariri de givern, pentru a mai declara inca 2 regiuni in calitate de Arii Naturale Protejate de Stat. In prezent – noi promovam intens adoptarea acestor acte. Daca vom reusi acest lucru – va fi o mare victorie pentru protectia biodiversitatii din tara noastra – atunci vom avea peste 9% din teritoriu acoperit de aceste Arii protejate. Catre asta tindem – sa ne apropiem de standardele existente astazi in Uniunea Europeana, ceea ce inseamna inclusiv extinderea Ariilor Protejate.

  • La moment, în contextul reformelor actuale, are Guvernul o serie de programe pentru protejare a mediului? Şi dacă da, atunci care sunt acestea?

Cel mai mare “program” de protectie a mediului al Guvernului – este de fapt Acordul de Asociere semnat intre tara noastra si Uniunea Europeana. Acest Acord inseamna de fapt transpunerea in legislatia nationala a 32 de Directive UE si a 9 Regulamente UE, toate in domeniul Mediului. Acest fapt inseamna de fapt obligativitatea adoptarii rapide a unor Legi noi in tara noastra. Exemplul de departe cel mai elocvent – este Legea Deseurilor, care asteapta sa fie adoptata deja de aproape 4 ani, dar din motive neclare – este practic neglijata de catre decidentii politici. Este o situatie in acelasi timp paradoxala, dar si foarte periculoasa – atunci cind in absenta unui cadru legal si normativ, practic nu exista un sistem de gestionare integrata a deseurilor. Absolut toate verigele lantului care ar trebui sa faca parte din acest sistem – colectarea, selectarea, reciclarea, valorificare deseurilor – sunt astazi practic inexistente sau foarte slab dezvoltate in tara noastra. Asadar, a venit timpul ca sa punem punct unei astfel de stari a lucrurilor, si in acest sens Acordul de Asociere ne va fi de un foarte mare ajutor. Am dat doar un singur exemplu, dar situatia este similara si in celelalte domenii – implementarea Acordului ne traseaza la modul practic cel mai bun si cel mai explicit Program de guvernare in domeniul Mediului.

  • Care sunt perspectivele de generare a “energiei curate” în viitorul apropriat pentru a asigura un grad minim de poluare a aerului?

Energia regenerabila – cea care este sinonima cu dezvoltarea durabila si cu limitarea emisiilor de gaze periculoase in atmosfera – este abia in faza sa incipienta de dezvoltare. La acest capitol, ne confruntam cu o situatie complicata din doua puncte de vedere. In priimul rind, nu exista la moment un cadru legal si normativ adecvat in acest domeniu: nu avem in tara noastra o Lege-cadru pentru Energia regenerabila. In absenta acestei Legi, practic accesul investitorilor pe aceasta filiera este blocat. Cunosc faptul ca mai multe companii mari internationale sunt interesate sa investeasca sute de milioane de euro in tara noastra, pentru a crea parcuri de instalatii eoliene sau pentru a instala pe suprafetele de teren nefolosite – sute si mii de hectare de panouri fotovoltaice. Insa, fara o Lege care sa stabileasca foarte clar rolurile si responsabilitatile – nici un investitor nu este gata sa treaca hotarul tarii noastre. A doua problema in acest domeniu – este si o anumita stare de “confuzie institutionala” care exista in acest moment. Se considera (gresit, dupa parerea mea) ca Energia Regenerabila – este o problematica mai mult “energetica” decit de alta natura. Eu cred insa ca domeniul este legat mai degraba de Mediu decit de Energetica. La fel ca si domeniul Eficientei Energetice. Iata de ce, institutia care ar trebui sa gestioneze Eficienta energetica si Energia regenerabila – ar trebui sa fie anume Ministerul Mediului. Sper foarte mult ca viitorul Guvern sa adopte anume aceasta logica de distribuire a responsabilitatilor intre ministere. Anume asta coincide cu o viziune moderna, europeana a domeniilor de responsabilitate.