Mi-am dorit întotdeauna, ca prin deciziile pe care le adoptăm în Comisia agricultură şi industrie alimentară, să aducem mai multă bunăstare în satele Moldovei

Anul curent este anul în care se va încheea mandatul de deputat pentru actuala componenţă a legislativului. În încercarea de a găsi unitatea în care se poate măsura activitatea mandatarilor noştri, nu este necesar să apelăm la unităţi tradiţionale – metri, kilograme, secunde etc. Singura unitate valabilă este nivelul de implicare a deputatului în viaţa societăţii, fie că este vorba de dimensiunea politică, de cea economică sau  de  cea socială. Evident, unii deputaţi vor fi taxaţi de către alegător pentru pasivitatea pe care au manifestat-o şi pentru promisiunile care au rămas uitate într-un carneţel cu care  candidatul de atunci, mergea la întălnirile sale cu alegătorii. Dar viaţa nu se limitează la mandatul de  deputat. Ea începe mult înainte şi trece mult peste durata acestuia. Un pachet de întrebări care vizează o lungă perioadă de activitate parlamentară şi extraparlamentară, am pregătit pentru domnul deputat Ion BALAN, Preşedintele Comisiei permanenete agricultură şi industrie alimentară.

Domnule deputat, o să divulg din capul locului, că majoritatea întrebărilor pe care le am formulate aici, ţin de activitatea Dumneavoastră parlamentară, dar şi mai exact, de activitatea în cadrul Comisiei. Aţi fost ani buni  membru al acestei comisii, vicepreşedinte, iar ulterior,  preşedinte. De ce anume această comisie şi nu alta, că sînt domenii, să recunoatem, cu mai puţine probleme, care vizează o categorie  de oameni mai puţin numeroasă? În Parlament se vine pentru a realiza nişte sarcini, nişte angajamente, dar nu pentru a-ţi crea o zona de confort. Atunci cînd am candidat pentru primul mandat de deputat, am mers în faţa alegătorilor, încercînd să-i conving că  anume calitatea mea de  specialist în agricultură, de om care face agricultură îmi va  ajuta să rezolv problemele acestui domeniu, problemele satului şi ale oamenilor de la ţară. Faptul că am obţinut  votul cetăţeanului înseamnă că l-am putut convinge. Dar mai înseamnă că speranţele oamenilor care  au votat pentru mine sînt legate de numele meu, de faptele mele, de  munca pe care urma să o depun în legislativ. Cred că nici nu putea fi vorba despre o altă comisie decît comisia pentru agricultură. 

Credem că cea mai relevantă apreciere a implicării  Dumneavoastră acolo unde se identificau anumite obstacole – de ordin economic, social sau legislativ – a fost obţinerea unui nou mandat în Parlamentul Republicii Moldova. Alegătorul a analizat activitatea Dumneavoastră, a confruntat acea listă de angajamente şi promisiuni cu  lista realizărilor şi tocmai după aceasta a votat. A votat din nou pentru Ion Balan. Nu ştiu, probabil că aşa este.

Domnule Balan, aţi fost şi sînteţi un consecvent promotor al ideii de integrare europeană, chiar dacăaveţi ca domeniu de activitate agricultura, domeniu care suportă greu competiţia cuproducătorii comunitari. Acolo lucrurile sînt deja puse la punct, agricultorul este puternic subvenţionat de stat, în pieţe nu prea sînt “mese libere”, consumatorul este unul extrem de cultivat şi de atent la ceea ce pune în coş. Şi totuşi aţi promovat şi promovaţi integrarea europeană. Nu există o altă cale care ar garanta  viitorul agriculturii moldoveneşti. Trebuie să ţinem cont de contextul în care activăm şi trebuie să însuşim experienţa ţărilor care fac agricultură performantă. Totodată, am insistat pentru un process de asociere  şi de integrare prin care s-ar evita şocurile, unul care să încurajeze agricultura, dar nu unul care să îngenuncheze ţăranul. În calitatea mea de membru al comisiei speciale pentru monitorizarea și raportarea procesului de implementare a Acordului de Asociere între Republica Moldova și Uniunea Europeană mi-am dorit să funcţioneze constant un mecanism de evaluare continuă a legislației și a realizării de către autoritățile publice a foii de parcurs în vederea  implementării Acordului de Asociere. Este vorba despre o colaborare activă a acestei comisii cu reprezentanții Guvernului, ai  instituțiilor și asociațiilor obștești de profil, împreună cu care au fost elaborate propuneri concrete pentru eficientizarea procesului legislativ de implementare a Acordului de Asociere. Deşi procesul pregătirii şi semnării Acordului de Asociere a presupus o atentă raportare a cerinţelor care decurg dintr-un asemenea document la posibilităţile noastre reale. Perioada de după semnare, perioada de implementare  cere o monitorizare neîntreruptă însoţită de anumite ajustări în funcţie de situaţii concrete. Modernizarea agriculturii înseamnă noi şanse de a ajunge la consumatorul de Vest. Piaţa europeană trebuie cucerită şi nu e suficent să achiţi doar taxa de drum. Acolo se merge cu calitate, cu încredere, cu o  sinceră comunicare cu partenerii din acest domeniu. 

În ce măsură autorităţile de la Chişinău au putut arăta o poziţie comună în ceea ce priveşte evoluţia agriculturii? E absolut firesc să fie  şi opinii diferite, însă interesul a fost unul comun, chiar dacă de multe ori a fost nevoie de implicare în procesul elaborării şi adoptării politicilor.

Aveţi în vedere şi politica bugetar-fiscală? Da, dar nu numai. Dar pentru că aţi pomenit de politica bugetar-fiscală, în calitatea mea de deputat în Parlamentul Republici Moldova, consider că politica bugetar-fiscală promovată de  instituţiile statului trebuie să reflecte cît mai exact tendinţele şi interesele generale ale economiei naţionale, tot ea constituind  unul din instrumentele de bază de încurajare a mediului de afaceri, a agricultorilor şi chiar a unor domenii întregi de activitate.  Sînt convins că politica bugetar-fiscală trebuie să aibă reacţii imediate la absolut toate schimbările care au loc în  economia ţării.  Amendamentele cu care am venit de fiecare dată  aveau ca şi finalitate stimularea activitatăţii economice pentru a genera noi venituri atît pentru  mediul economic, cît şi pentru  bugetul statului. 

Vă amintiţi acum un exemplu? Exemple sînt destul de multe, dar am să amintesc proiecte care au vizat scutirea de TVA a tehnicii agricole, reducerea TVA la producţia agricolă, altele, inclusiv propunerea  mea de a controla cît de cît competiţia dintre consumul de bere şi consumul de vinuri. Constatam că statul, Parlamentul, în cazul nostru, trebuie să accepte creşterea accizului la bere în vederea stimulării consumului de vinuri pe piaţa internă în  condiţiile în care producătorul autohton se confruntă cu grave probleme la desfacerea  viniruilor în afara ţării, dar şi pe intern.

Ştiu că aţi arătat preocupare inclusiv pentru problemele vinificatorilor. Aceste probleme trebuie să ne preocupe pe toţi deopotrivă, pentru că nimic altceva nu ne poate reprezenta în faţa acestei lumi care ne cunoaşte atît de puţin. Am insistat să abordez subiecte legate de vin pentru a demonstra că atît comisia pe care o conduc, cît şi Parlamentul în întregime îşi doresc o bună dezvoltare a viticulturii şi vinificaţiei în Republica Moldova. Am insistat în vederea scoaterii vinului din   categoria băuturilor alcoolice şi trecerea lui în cea a produselor alimentare. Am venit cu un proiect de lege în legislativ, prin care solicitam operarea unor modificări și completări de ordin general la legea viei și vinului nr. 57 din 10 martie 2006, legea nr.1100 din 30 iunie 2000 cu privire la fabricarea și circulația alcoolului etilic și a producției alcoolice, legea nr.451 din 30 iulie 2001 privind reglementarea prin licențiere a activității de antreprenoriat și legea nr.1227 din 27 iunie 1997 cu privire la publicitate. Am spus de la tribuna Parlamentului că modificările propuse la legea viei și vinului sînt oportune pentru a accentua și evidenția că, vinul este un produs alimentar și că acest produs se clasifică ca în majoritatea țărilor din Uniunea Europeană.

Atunci cînd se discuta acest subiect am auzit spunîndu-se că trecerea vinului în rîndul produselor alimentare ar facilita accesul minorilor  la această băutură. Sînt voci care trebuie ascultate. Dar ţara nu  se constituie doar din vînzători de vinuri şi  din minori. Există diverse instituţii ale căror obligaţiuni urmăresc supravegherea  sănătăţii cetăţeanului, supravegherea respectării legii, supravegherea respectării  distanţei dintre sticla de vin şi  un potenţial consumator. Nu trebuie secate lacurile pentru a diminua anumite riscuri.

Creşterea consumului de vinuri bune în defavoarea băuturilor cu origine dubioasă ar conferi garanţii în plus pentru sănătatea cetăţeanului, dar aduce şi nişte bani în buget, de unde s-ar putea da  educaţiei, medicinei şi, de ce nu, agriculturii. Dacă vă  amintiţi, a fost şi o perioadă în care constrîngerile de ordin  financiar lăsau fără nicio şansă creşterea fondului de subvenţionare  la cotele  solicitate de agricultori. În acest contest, ţinînd cont de  condiţia financiară  slabă a agricultorilor, am calificat ca fiind necesară adopatarea Legii cu privire la subvenţionarea agriculturii, document prin care s-au stabilit principiile subvenţionari care timp de cinci ani nu pot fi schimbate, ci doar completate. Odată cu atoptarea acestei legi am pus punct acelei stări de umilinţă şi de incertituduine  la care erau spusi producătorii agricoli, aceştia din urmă avînt toată claritate şi suficentă stabilitate pentru a-şi planifica investiţiile. 

Aţi avut o luare de cuvînt în una din şedinţele Parlamentului în care era dezbătut proiectul de lege privid bugetului anului 2016. În acel an Legea a fost adoptată cu întîrziere, ceea ce a făcut ca subiectul  discursului Dumneavoastră să capete o şi mai mare actualitate. Despre care subiect vorbiţi? Citez din luarea Dumneavoastră de cuvănt: „o probelmă  pe care foarte mulţi sau o trec cu vederea, sau o abordează selectiv, din perspectiva propriilor interese: protejarea culturilor agricole impotriva caderilor de grindina, fenomen, care aduce anual pagube extrem de mari atît ecnomiei în ansamblu, cît şi  producătorilor agricoli, şi cetăţeanului simplu care se hrăneşte de pe acei ciţiva ari pe care îi are pe lîngă casă.” Îmi amintesc foarte bine şedinţa despre care vorbiţi, inclusiv partea motivantă a discursului meu. La momentul intervenţiei mele suprafaţa protejată împotriva căderilor de grindină  includea parţial sau în totalitate 24 de raioane cu 115 puncte rachetare. 

Strigătul deputatului Balan, a fost pînă la urmă auzit? Da, a fost auzit. Puţin mai tărziu, în sudul Moldovei au fost date în exploatare 11 puncte  noi de lansare a rachetelor antigrindină, tot atunci fiind finisate altele 7 cu amplasarea în raionul Hînceşti. În consecinţă, suprafața terenurilor agricole protejate a crescut considerabil, ajungînd  pînă la aproape 300 de mii de hectare. Au fost alocate 7 milioane 340 mii lei. Aparent sînt mulţi bani, dar  dacă purcedem la o simplă  analiză, în  2010-2017 pierderile în zonele neprotejate  au constituit 20 – 25 de milioane de euro. Deschiderea celor 18 staţii noi a generat  mai multe de locuri de muncă. Prin urmare, în cîteva zeci de familii cineva a adus salariul acasă. E foarte important acest detaliu. Anul acesta s-au alocat mijloace suplimentare pentru a asigura punctele respective cu numărul necesar de rachete, iar pentru  2019 se planifică deschiderea a 21 de noi puncte de lansare în raioanele Ştefan Vodă, Căuşeni, Cimişlia, zonă  frecvent atacată de grindină.


Ceva mai devreme vorbeaţi despre o agricultură care ar putea face faţă competiţiei cu producătorii din afară. Preocuparea pe care aţi arătat-o în Parlament vis-à-vis de accesul agricultorilor la sursele de apă a identificat şi  anumite soluţii.
 În aprilie 2016, Comisia agricultură şi industrie alimentară a Parlamentului a audiat raportul Ministerului mediului privind utilizarea apelor  subterane la irigarea culturilor agricole. Spuneam atunci, că nu avem identificată o soluţie clară pentru eventualele situaţii de secetă severă, situaţii cu care ne-am confruntat de foarte multe ori. Mai mult decît atît, deşi prin modificarea  în anul 2014  a Legii apelor s-a permis utilizarea apelor subterane şi în alte scopuri decît cele prevăzute iniţal, ceea ce  însemna    utilizarea apelor subterane la irigare, mediul academic şi Ministerul mediului s-au împotrivit implemetării acestei legi. Sursele de bază – rîurile Nistru şi Prut, plus  cele cîteva mii de iazuri –  sînt insuficiente pentru acoperirea  necesarului de apă pentru irigare. În general, cineva manifestă un interes, pînă la urmă, foarte straniu, de a îngrădi accesul agricultorilor la apa din iazuri.  Cele 11 sisteme reabilitate  prin intermediul proectului “Provocările Mileniului” oferă acces la irigare  doar pentru  puţin peste zece mii de hectare de terenuri agricole. O soluţie ar fi folosirea apelor subterane, acolo unde nu există alte surse, soluţie acceptată timp de mai multe decenii de un şir de ţări europene, inclusiv Italia, Spania, Germania, România, Ucraina. Îngrădirea accesului la apele subterane pentru irigare lasă domeniul agricol fără şansa de a obţine performaneţele dorite, de a fi competitiv pe pieţele europene şi fără randamentul cuvenit. Apele subterane ar putea fi folosite la irigarea viilor pentru  obţinerea strugurilor de masă, la irigarea suprafeţelor cu legume şi a plantaţiilor pomicole, acestea fiind  culturi cu valoare adăugată înaltă. Ele de obicei ocupă suprafeţe mai puţin extrinse, şi este vorba de irigarea prin picurare,  de unde rezultă ca sursele subterane vor fi solicitate în volum limitat. 

O problemă pentru care aţi consumat şi foarte mult timp, şi foarte mult efort este cea legată consolidarea terenurilor. Este vorba de consolidarea terenurilor, ca prioritate pentru guvernare – o problemă cu impact deosebit asupra agriculturii. Ea poate fi rezolvată prin acea  iniţativă legislativă  de corectare a erorilor şi greşelilor comise în procesul privatizării în proiectul “Pămînt”, prin o altă iniţiativă care legiferează permisiunea autorităţilor publice locale  de a înstrăina  drumurile artificiale proiectate în interiorul cîmpurilor pentru accesul fermierilor la parcelele de teren privatizate  (în cazul în care un cetăţean a reuşit să privatizeze toate parcelele şi cumpărarea acestor drumuri devine inevitabilă în vederea consolidării depline a cîmpului). Al treilea pas  este adoptarea  unui nou Cod Funciar –  proiect al cărui autor sînt şi eu şi care instituie reguli noi în relaţiile funciare..  

Poate s-ar fi cuvenit să vorbim mai mult despre activitatea Dumneavoastră în Parlament, însă acest mandat de parlamentar a avut şi are ca şi fundal obligatoriu nişte vii de care  nici cum nu te poţi rupe, nişte livezi la fel de frumoase, lanuri de cereale, un  sat… Ce face Ion Balan la Lingura: lucrează, locuieşte acolo… Eu şi familia mea nu locuim la Lingura. Noi trăim acolo. Sînt lucruri mult diferite. Aşa cum trăiesc toţi oamenii din satul nostru şi pentru care plecarea e greu de conceput. Dar cunosc producători agricoli care au început tot undeva, într-un sat, dar pe măsură ce au prosperat a început să-i cam deranjeze mediul, iar aerul curat îi cam oboseaPosibil. Noi, însă, sîntem toată familia  în sat. Avem vii, avem livezi, avem infrastructură. Am o familie destul de împlinită –  patru copii şi doi nepoţi. Tot ce am făcut, am făcut împreună şi aici trebuie să vorbesc şi de fratele meu, Vasile Balan, care are şi el familie şi care e implicat în totalitate în proiecte de natură agricolă. Bussinesul, dacă pot să-i spun agriculturii aşa, se ţine pe determinare şi pe încredere, Cred că nimeni nu poate arăra atăta determinare şi atăta încredere cum o face familia.

Ce Vă reprezintă mai bine dintre toate cîe le faceţi? Viile, desigur. Vedeţi,  şi gospodăria se numeşte “Podgoreni”. Avem suprafeţe impresionante de vii, sîntem printre primii exportatori de struguri de masă, lucrăm cu tehnologii abia intrate în manuale, insistăm pe soiuri   moderne, performante, inclusiv  pe soiuri de selecţie moldovenească. Ca să  ştiţi – am optat pentru strugurii de masă fiind puternic determinat de efectele demolatorii pe care le-a avut embargoul rusesc la care au fost supuse vinurile Moldovei. 

Sînteţi într-o neîntreruptă legătură cu satul acela din Cantemir, Lingura, chiar dacă mandatul de deputat vă obligă să fiţi multă vreme la Chişinău. Dacă pe durata unei zile aveţi 100 de apeluri telefionice preluate, cîte sînt de la Cantemir? Peste şaptezeci. 

Poate un producător agricol de calibrul întreprinderii “Podgoreni” să se limiteze strict la ceea ce decurge din definiţa agriculturii? Şi asta, într-un sat cu sute de familii, scloală, grădiniţă… În activitatea noastră pornim de la realitatea că sîntem parte indispensabilă a  satului, dar mai les de la înţelegerea că avem o calitate care ne obligă să ne asumăm o bună parte din efortul necesar pentru buna organizare şi aşezare a vieţii  oamenilor din sat. Să avem drumuri, să sprijinim gimnaziul şi grădiniţa, să avem apă la robinet – să reducem la maximum  diferenţa între  locul nostru de trai şi  aceste case din umbra Chişinăului.

La biserică, sînteţi în capul listei ctitorilor lăcaşului – Ion Balan, Vasile Balan… Nu sîntem singurii, dar am ajutat cu ceea ce nu au putut ajuta alţii. 

Ştiu că, privită dintr-un punct anume, Biserica “Sfinţii Trei Ierarhi” are ca fundal o coastă de deal acoperită cu vii. Sînt viile noastre. Şi nu e o aşezare întîmplătoare. Toate pe cîte le-am făcut şi pe cîte le facem , din  inimă le-am făcut şi din modul nostru de a gîndi. Dar şi faptele, şi inima, şi gîndurile,  ale mele şi ale  celor dragi mie, au avut şi au  asupra lor lumina credinţei. Altfel, nici că se poate.