Consilierul în domeniul agroindustrial şi al administraţiei publice al Președintelui Igor Dodon, Ion Perju, a vorbit în cadrul unui interviu oferit pentru „Moldova în Progres” despre locul pe care îl ocupă agricultura în economia națională, care sunt problemele cu care se confruntă oamenii antrenați în domeniu, precum și cum se va dezvolta sectorul agricol din Republica Moldova în următorii câțiva ani.

Republica Moldova este o țară în care agricultura este sau poate fi pe primul loc? Agricultura astăzi este pe primul loc. Spre regret. De ce spun asta? Pentru că mi-aș dori ca agricultura să nu fie pe primul loc din punct de vedere al cotei sale în Produsul Intern Brut, spre exemplu, din punct de vedere al numărului de angajați în agricultură și a masei de populație ocupate în agricultură, dar să fie dezvoltate alte ramuri care ar ajuta sectorul agricol. Așa cum este, de exemplu, în aceeași Uniune Europeană, unde în Germania cota de agricultură în PIB este de 3-4%, iar numărul populației angajate este sub 7%. În Moldova cota de populație angajată în agricultură este încă destul de mare – peste 30-35%, chiar dacă cândva a fost de peste 50%, iar cota în PIB la fel se ridică destul de substanțial – la 30%. Aceasta nu înseamnă că în celelalte țări agricultura este subdezvoltată. Ba din contra, arată că celelalte ramuri sunt mai dezvoltate decât agricultura. Eu mi-aș dori ca, ca valoare, agricultura în Republica Moldova să crească în continuare, dar să crească și celelalte ramuri care ar ajuta. Pentru că noi, întotdeauna vorbim că iată trebuie să crească subvențiile pentru producătorii agricoli, dar aceste subvenții tot trebuie luate de undeva. Din impozite, impozitele achitate de alte ramuri. De aceea, mi-aș dori ca agricultura să fie în continuare dezvoltată, în special agricultura cu valoare cu valoare adăugată sporită. Aici mă refer la fructe, legume, struguri de masă, agricultura ecologică, sectorul vitivinicol, același sector de pomușoare, sectorul plantelor etero-oleaginoase care cândva a fost foarte dezvoltat în Republica Moldova. Deci, sunt o seerie de subramuri care cândva au fost mult mai dezvoltate și care le-am pierdut cu anii. Inclusiv din cauza procesului de privatizare care a avut loc în anii 90. Astăzi, pentru noi agricultura încă rămâne a fi coloana vertebrală a economiei naționale. Ea este pe primul loc. Mi-aș dori să fie în continuare, dar într-o dezvoltare progresistă și să o readucem cel puțin la nivelul de la începutul anilor ’90. Moldova întotdeauna a fost văzută în fosta Uniune (n.r. Sovietică) ca acea „livadă înfloritoare”, pentru că toți ne cunoșteau produsele noastre. Câțiva ani în urmă – între 2011-2016, am activat în calitate de vicedirector al Proiectului ACED, un proiect finanțat de USAID, și am dezvoltat un brand pentru produsele moldovenești – „Moldova – un gust deosebit”; „Taste make the difference”; „Отличие во вкусе” – iată așa, în toate trei limbi și peste tot unde mergeam la expoziții acest brand a fost promovat. De ce „Taste make the difference”? Pentru că produsele moldovenești erau deosebite de celelalte anume prin gustul său deosebit și iată aceasta am promovat.

Ceea ce are astăzi Moldova cel mai de preț sunt pământurile și oamenii.

Spre regret, cea de-a doua parte – oamenii, noi îi pierdem. Pierdem forța de muncă. Mulți producători agricoli din țară, cu care discutăm, ne spun că ei trebuie să găsească forța de muncă de prin satele vecine, chiar și de la 30-40 de km. Asta în primul rând din cauza emigrării care a fost destul de intensivă pe parcursul anilor. Agricultura în Moldova trebuie să devină una intensivă. Focusarea sectorului agricol din Republica Moldova trebuie să fie pe agricultura cu valoare adăugată sporită – agricultura intensivă. Astăzi, spre exemplu, avem peste 130 de mii de ha de pomi fructiferi, dintre care vreo 64 mii de ha sunt numai livezile de meri. Din ce în ce mai mult, noile livezi care se plantează astăzi sunt livezi intensive și superintensive. Dacă cândva un ha de livadă clasică oferea între 10-15 tone de mere, astăzi un ha de livadă de meri intensivă poate să ofere până la 60 de tone sau și mai mult. O diferență destul de semnificativă. Dar să nu uităm și de partea ecologică și de protejare a terenului. Moldova nu poate să-și permită astăzi să fie exportator de materie primă. Noi nu putem concura, de exemplu, la producerea de cereale cu astfel de țări cum ar fi Federația Rusă, Ucraina, Kazahstan, care au suprafețe imense pentru așa ceva. Dar, unii producători se focusează pe producerea produselor cereale ecologice. De exemplu, știu producători care produc grâu ecologic pentru companii din Italia, care produc paste făinoase din ele. Sau produc o făină de o calitate pentru patiserie. Sunt companii focusate. Dacă-i vorba de cereale, atunci focusarea să fie pe o producție mai specifică și cu o valoare adăugată sporită. Noi nu ne putem permite același grâu din care cineva produce furaje și ni-l întoarce tot nouă ca să hrănim animalele. De ce să nu producem noi acele furaje și să exportăm carnea ca produs final?! La noi, sectorul zootehnic spre regret a rămas cu mult în urmă.
Știu că în perioada sovietică existau fabricile de stat care ajutau mult la procesarea producției agricole… Dacă e să vorbim de conserve, la începutul anilor ’90, în Moldova existau sub 30 de fabrici. Astăzi le putem număra pe degete. Sunt vreo 7-8 fabrici care mai activează. Pe de o parte, este vorba de materia primă, pentru că, dacă e să vorbim de sectorul legumicol – practic de-a lungul râului Nistru, în special zona Dubăsari, toți știau că acolo este zona pentru legumicultură, iar producerea legumelor era la un nivel industrializat, pentru că erau capacități de procesare. Astăzi, la nivel industrial nu se produc legume – pentru că nu sunt capacități de procesare, iar de altă parte – capacitățile de procesare nu se dezvoltă pentru că nu este materie primă.
Există un dezechilibru din ambele părți… Da. Este un dezechilibru. De aceea, sunt necesare alte instrumente și alte politici ale statului de dezvoltare. Pentru că, piață este. Și în est, și în vest! Am menționat deja că am activat în calitate de vicedirector al unui proiect finanțat de Statele Unite ale Americii și focusarea atunci era ca să penetrăm piața europeană, în special pentru fructe, legume, struguri – producție cu valoare adăugată sporită, de fapt. Ceva am reușit, dar până la urmă producătorii aleg piața care este mai aproape și unde consumatorii cunosc produsele noastre. Este greu să vinzi mărul nostru în Uniunea Europeană pentru că este o concurență puternică cu mărul polenez sau cu cel din Serbia. Plus, și cerințele de calitate foarte dure. Cu toate că, în ultimii ani noi facem față acestor cerințe. Dar consumatorul din est, de pe piața Federației Ruse, cunoaște.
Apropo, care sunt cele mai populare destinații ale producției de export? Anul trecut, din 222 de mii de tone de mere, 215 mii de tone s-au vândut pe piața Federației Ruse. Chiar dacă avem o cotă de 40 de mii de tone obținută prin Acordul de Liber Schimb cu Uniunea Europeană, care pot fi exportate fără taxe vamale, am exportat anul trecut vreo 6 mii de tone. Piața este liberă, deschisă, dar exportatorii se duc în partea cealaltă, pentru că mergi acolo unde este consumatorul, nu unde este piața deschisă. Avem astăzi produse cu care ne putem mândri. Moldova mereu a fost văzută ca producătoare de fructe, legume și vinuri. Toți vorbesc de vinurile moldovenești și avem niște produse care cu ușurință fac față vinurilor din Italia, Franța, Spania, să nu mai vorbesc de vinurile din Chile, care astăzi se exportă în buna majoritate a țărilor lumii, de la SUA până la Japonia. Avem cu ce ne mândri, dar în permanență, agricultura trebuie să fie în pas cu competitivitatea dură. Pentru că mereu apar tehnologii noi. Pe de o parte, noi trebuie să ne protejăm și piața internă de produsele care vin, dar protejând-o prin creșterea produselor noastre autohtone și prin susținerea producătorilor autohtoni.
Dar de ce nu încercați să dați un restart și o dezvoltare Universității Agrare ca să motivăm oamenii să se înscrie, iar după ce vor absolvi să poată dezvolta prin granturi acele afaceri la ei acasă? Ar fi și o bună posibilitate ca să nu plece din țară. Evident că sunt necesare noi tehnici și noi programe pentru tineri, dar iarăși, foarte puțini tineri doresc să meargă la studii la Universitatea Agrară pentru că nu văd perspectivă. Eu am predat la această universitate. Am predat până în 2015. Spre regret, problema nu e doar la ei. Pe parcursul ultimilor zece ani de la 120 de mii de studenți care îi avea Moldova, acum am rămas la vreo 60 de mii. Asta este o problemă. Puțini dintre cei care pleacă mai vin înapoi. Iar cei care absolvesc, inclusiv Universitatea Agrară, așteaptă să pună mâna pe diplomă și să plece mai departe. De aceea, este necesar ca statul să găsească pârghii ca să le ofere posibilitatea să-și dezvolte afacerile aici. Problema e și că, dacă alte instituții de peste hotare crează specialiști care crează locuri de muncă, apoi la noi – absolvenții instituțiilor caută aceste locuri de muncă. Noi trebuie să schimbăm și această abordare. Ca ei să fie cei care să creeze aceste locuri de muncă, dar nu să le caute. Desigur, este necesară și schimbarea programelor de studii, ca ele să ofere acele cunoștințe de care are nevoie afacerea. Trebuie să menționăm aici și învățământul vocațional, când 50% din ore se fac în săli, iar alte 50% – la companiile agricole. Pentru că teoria și practica nu corespund mereu. Trebuie dezvoltat întreg lanțul valoric, de la teorie, la practică. Inclusiv prin utilizarea noilor realizări științifice. Acel student trebuie să primească cunoștințe adecvate noii realități și să primească cunoștințele de care are nevoie mediul de afaceri. Pentru că tehnologiile se schimbă foarte repede acum, iar această legătură trebuie să fie permanentă între colegiul agricol, instituția superioară, instituția științifică, activitatea în practică.
Avem colaborări cu alte țări la acest subiect? Instituțiile științifice au colaborări cu alte țări. Știu că sunt unele realizări care se fac în colaborare. Același Institut de Horticultură știu că colaborează foarte bine cu careva institute din Franța, de exemplu, pentru crearea unor soiuri noi. Dar eu încă nu le văd în practică aici, în Moldova. Institutul din Porumbeni, care cândva era specializat în producerea semințelor de porumb, cu câțiva ani în urmă 70% din necesarul de semințe de porumb din Belarus era acoperit de Republica Moldova. Astăzi a început să scadă din cauza concurenței și competitivității altor realizatori de același tip de produse. De aceea, statul trebuie să vină cu alte pârghii și cu alte cerințe. Institutele științifice, pentru că m-am referit la ele, trebuie să aibă și „comanda de stat”, să spunem așa. Statul să spună: Avem nevoie de asemenea soiuri, dacă vorbim de măr, care să se coacă în acea perioadă, să poată fi păstrat așa perioadă și să aibă așa calități gustative.
De multe ori merg la sat și văd că oamenii de acolo se ciocnesc cu lipsa apei, iar din această cauză nu pot lucra pământurile. Cum de făcut pentru a rezolva această problemă? La începutul anilor ’90, în Moldova se irigau peste 330 de mii de ha de pământ, astăzi dacă se irigă pe o suprafață de 40-60 de ha. Sistemele de irigare erau foarte bine puse la punct și se irigau și cerealele, ca să nu mai zic de sectorul legumicol care are nevoie de mult mai multă apă. După procesul de privatizare din anii ’90, când fiecare și-a primit parcela sa de pământ, proprietarii când au văzut țevile care trec pe terenul lor, au spus că și ele tot ale lor sunt. Așa s-a distrus tot sistemul de irigare. Mai mult ca atât. Fiecare localitate avea minim un iaz sau două și ele aveau legături între ele. Era un sistem de lacuri și iazuri artificiale foarte bine structurat. Unele din ele se alimentau cu apa din Nistru sau din Prut. După anii ’90 practic s-a distrus tot. În 2011-2016  a  fost implementat proiectul Compact, cu reabilitarea a 11 stații de alimentare cu apă pentru irigare. Dacă nu greșesc, cinci erau pe Prut, iar alte șase – pe Nistru, din finanțarea SUA și Millennium Change Corporation. Au fost create Asociațiile Utilizatorilor de Apă, ca aceste stațiuni să fie transmise acestora și asociațiile să aibă grijă de ele. Aceste stații puteau să acopere doar vreo 16 mii de ha. Nu știu cât se irigă acum la modul real cu ajutorul acestor stații, dar oricum nu se irigă nici cele 16 mii de ha. Asta deoarece acele procese de transformare care au avut loc după ’90 încoace, au dus la ceea că oamenii au devenit mult mai individualiști. Unii spun că nu mai au nevoie de irigare, că nu vor să fie parte componentă a acelor asociații. Nu știu de ce, oamenii cred că problema e în colectivizare. Din contra, sistemul cooperatist și asociativ în Uniunea Europeană este foarte dezvoltat. Dacă luăm Germania, Italia, Franța, anume sistemul cooperatist decide cum se dezvoltă societatea în care activează acei agenți economici. Dar încet cu încetul oamenii se asociază și singuri la noi în Moldova, iar acel sistem de irigare el funcționează dar este slab dezvoltat. Trebuie să restabilim acele lacuri care au fost în sate. O altă problemă este că cea mai mare parte din pământuri au fost privatizate, apar conflicte între cei care dețin iazul și cei care vor să-și irige terenurile. Al treilea moment – utilizarea apelor subterane în acest scop. Au fost mai multe discuții la acest subiect. O parte, chiar și membri ai societății științifice, spun că putem săpa și utiliza apa pentru irigare, în special în zonele în care nu sunt alte surse de irigare. Alții spun că nu putem, pentru că Moldova are dificit de apă potabilă chiar, iar utilizarea apelor subterane în scopul irigării ar duce la scăderea apelor freatice, iar Moldova ar suferi și mai mult. Unii spun că în 50 de ani Moldova în genere poate rămâne fără apă potabilă. Dar iarăși, apele subterane nu sunt niște lacuri care nu au intrări și ieșiri. Sunt ape care curg. Din moment de Ucraina și România permit utilizarea apelor subterane pentru irigare, noi pentru cine le păstrăm? Pentru ei?! În unele zone sunt săpate fântâni arteziene, dar ele trebuie să fie reglementate foarte bine, ca să știm ce cantitate a fost pompată din acea fântână, să fie dusă o evidență. Pentru că restabilirea apelor subterane este mult mai îndelungată față de apele freatice care sunt la suprafață. Anul trecut chiar a fost o inițiativă a Președinției de a reglementa acest domeniu și a permite utilizarea apelor subterane pentru irigare. Dar mai este o problemă – nu toate apele sunt bune. În unele, nivelul de săruri este foarte mare și poate duce la distrugerea solurilor.
Și ultima întrebare. Cum se va dezvolta sectorul agricol din Republica Moldova în următorii câțiva ani? După cum am mai menționat, agricultura trebuie să se focuseze pe produsele cu valoare adăugată sporită. Noi nu avem terenuri unde să ne extindem. Toate terenurile sunt utilizate. Desigur, vor crește suprafețele cu culturi pomicole și viticole, care astăzi aduc o valoare adăugată țării, pentru care este piață și în est și în vest. Trebuie să se micșoreze într-o oarecare măsură suprafețele nerentabile. Trebuie să se dezvolte sectorul zootehnic, în special cel de bovine. Vorbim și de producția ecologică. O producție ecologică fără sectorul zootehnic, fără îngrășeminte organice – nu va putea fi dezvoltată. Iar agricultura ecologică are un viitor bun în Moldova pentru că este un segment în permanentă creștere. Dacă vorbim de țările UE, există un deficit de 25% de producție ecologică. Aici avem potențial și chiar avantaj, pentru că pe solurile noastre producția ecologică este foarte simplu de crescut. Focusarea pe alte ramuri, cum ar fi plantele etero-oleaginoase. Cândva Moldova era faimoasă prin aceeași levănțică, care astăzi a început să se cultive iarăși, trandafir și un șir de alte plante care pot fi cultivate și care sunt foarte scumpe pentru că uleiurile eterice sunt utilizate atât în farmaceutică, cât și în cosmetologie, iar practic toată producția merge la export. Nu în ultimul rând, agroturismul. În alte țări astăzi este bine dezvoltat turismul de două-trei zile, gastroturismul. Unele persoane își permit ca vineri seara să zboare la Chișinău, sâmbătă și duminică au văzut toate localurile, bisericile, vinăriile, Orheiul Vechi, iar seara au plecat înapoi. Moldova are ce arăta în acest sens. Există un spectru de activități înguste, frumoase, dar cu un venit destul de considerabil. Un milion de turiști care să vină anual în Moldova, consumând aici o sticlă de vin, este mult mai benefic decât ai exporta acel milion de sticle peste hotare. Sunt multe segmente care pot fi dezvoltate. Eu cred în agricultura Moldovei, cred în viitorul ei. Avem ce dezvolta și în continuare.