A fost deputat în Parlamentul intrat în istorie ca cel al Independenței și la 27 august 1991 a votat declarația de Independență a Republicii Moldova. Despre emoțiile trăite acum 28 ani, Ludmila SCALNÂI vorbește cu pasiune, considerând că acea zi a avut o semnificație deosebită. A urmat o altă perioadă foarte importantă de promovare a țării. În calitate de președinte al Asociației de prietenie ,,Dacia” și al Asociației Femeilor din Moldova a avut un merit deosebit pe această dimensiune.

Doamnă Ludmila Scalnâi, au trecut 28 de ani de când ați semnat Declarația de Independență a Republicii Moldova. La distanță de timp cum apreciați acel moment? Când mi-a anunțat numele ca să semnez Declarația de Independență am început să tremur de emoții, eu care am ținut sute de discursuri în fața marilor personalități ale lumii. Iar după ce am semnat am simțit o stare de fericire, de bucurie, de liniște sufletească, de mândrie că am putut contribui, și pe această cale, la bunul nume al țării mele, pe care am reprezentat-o în peste 70 de state ale lumii, fiind președinte al Asociației de prietenie ,,Dacia” și al Asociației Femeilor. Atunci mă gândeam la alegătorii mei din raionul Florești, cei care mi-au încredințat să le apăr interesele, să-i reprezint în Parlamentul Republicii Moldova. Eram sigură că aceasta le era marea dorință – țara noastră să fie independentă, așa cum era dorința întregului popor, a cărui o bună parte era în Piața Marii Adunări Naționale și aștepta cu sufletul la gură să audă decizia noastră.

Exact, mari emoții trăiau și miile de cetățeni aflați în Piața Marii Adunări Naționale, care v-au întâmpinat cu urale. E puțin spus ne-au întâmpinat. Ne luam în brațe, ne sărutau, ne acopereau cu flori. Era un val de euforie. Poporul era fericit că a ajuns să trăiască o asemenea zi. Fiecare era conștient de faptul că a contribuit la independența țării. Imediat au început să primim felicitări din străinătate. România a fost prima țară din lume care a recunoscut Independența Republicii Moldova. Prietenii din Ucraina, care cu 3 zile înainte își votase Independența, țările Baltice au fost cei care ne-au felicitat imediat. A urmat recunoașterea pe plan internațional a țării noastre. În acele zile de august, în calitate de președinte al Asociației de prietenie ,,Dacia” și al Asociației Femeilor, aveam o delegație din Germania. Toată delegația venise în centrul capitalei și se bucura împreună cu noi de inegalabilul eveniment. Peste ani, discutând cu ei, își aminteau de acea zi, mirându-se de curajul de care am dat dovadă cu toții. A fost o sărbătoare a noastră, a tuturor. Au urmat  mii de telegrame de la colegii și prietenii din lumea întreagă.

De fapt, voința poporului de a declara independența Republicii Moldova v-a și determinat să faceți acest lucru, să veniți cu argumente. Nu a fost ușor… Drumul spre istorica zi de 27 august 1991 a fost greu. Să știți că nu a venit ușor această zi. A precedat, pe lângă adunările populare cu participarea a mii de cetățeni, sute de ore de discuții aprinse în Parlament. A trebuit să convingem pe mulți dintre reprezentanții etniilor conlocuittoare să înțeleagă care sunt beneficiile independenței, ca apoi să voteze. Trebuie să amintesc că am făcut parte din delegația de la Chișinău care a avut o întâlnire la Moscova, cu Serghei Gorbaciov, în preajma acestor evenimente. Eram 13 deputați, eu fiind unica femeie. Am descries situația din țara noastră, în special ce se întâmpla la Comrat și Dubăsari, unde forțele separatiste începeau să acționeze. I-am reproșat că este mâna Moscovei, iar Gorbaciov s-a mirat foarte mult de această noutate. Am înțeles că multe acțiuni aveau loc în spatele lui, ca apoi să aflăm că se pregătea lovitura de stat. În discuție a intervenit Anatoli Lukyanov, președintele Sovietului Suprem al URSS,  și cu un ton foarte autoritar ne-a spus – ,,Dați-ne asigurări în scris că Republica Moldova nu părăsește URSS și noi vă garantăm integritatea teritorială. În caz contrar, veți avea 3 Moldove”. Desigur, ne-am revoltat și am spus că este imposibil să semnăm un asemenea document, deoarece la 23 iunie 1990 Republica Moldova își declarase Suveranitatea. Procesul începuse și nu putea fi oprit. Ce a urmat deja se cunoaște.

În calitate de președinte al Asociației de prietenie cu țările lumii ,,Dacia” ați fost încadrată în promovarea țării noastre pe mapamond. Erau organizate vizite cu participarea artișilor, primii ambasadori ai Republicii Moldova. Unde ați efectuat prima vizită după declararea Independenței? Prima vizită a fost în SUA. Atunci am explicat americanilor ce înseamnă pentru noi indepedența, de ce a fost oportună și principalul ce urmează să facem. În glumă le spuneam că independența ne oferă șansa să ajungem la nivelul de dezvoltare al SUA și chiar să le întrecem. Și ei chiar ne încurajau să faceți acest lucru, dar iată că după 28 de ani se pare că nici nu a început acest proces cu adevărat, nu avem o claritate în ceea ce privește dezvoltarea țării, mi se creează impresia că batem pasul pe loc, iar SUA își continuă ritmul de dezvoltare.   

Îmi doresc ca aspirațiile poporului nostru să nu fie spulberate. Mai cred că țara noastră va fi guvernată corect, că vom trăi mai bine. Așa cum ne-am propus la 27 august 1991.