Situată în partea centrală de vest a Republicii Moldova, la hotar cu România, Zona Economică Liberă „Ungheni-Business” formează o fereastră deschisă spre Europa, ceea ce oferă un avantaj investițional deosebit, cu condiții favorabile de afaceri spre Uniunea Europeană. ZEL „Ungheni-Business se află la intersecția celor mai importante căi rutiere care leagă România, CSI și țările europene, cu care Moldova are semnate acorduri de liber schimb. Datorită acestor factori, dar și a facilităților fiscale și vamale pe care le oferă legislația Republicii Moldova pentru zonele libere, rezidenții acestora beneficiază de un spectru larg de privilegii pentru derularea afacerilor între piețele de vest și est.

Despre importanța creării Zonei Economice Libere pentru economia Republicii Moldova, principalele domenii de producție ale rezidenților, numărul total de muncitori angajați, provocările cu care se confruntă, dar și planurile de viitor, vorbim cu administratorul principal al ZEL „Ungheni-Business”, Natalia Iepuraș, într-un interviu oferit special pentru „Moldova în Progres”.

Când a fost fondată Zona Economică Liberă Ungheni și care erau așteptările de la crearea acesteia? Zona Economică Liberă „Ungheni-Business” a fost înființată prin Legea nr.1295-XV din 25.07.2002, dar deschiderea oficială a avut loc în mai 2003 după soluționarea unui șir de chestiuni organizatorice. Scopul pentru care s-a creat zona liberă și care rămâne actual și în prezent este dezvoltarea socio-economică a regiunii și a țării în ansamblu, prin atragerea investițiilor străine și autohtone, crearea locurilor noi de muncă, implementarea tehnologiilor noi etc.

Care sunt principalele domenii de producție în cadrul ZEL Ungheni, cine sunt investitorii care activează în cadrul ZEL și de unde (din ce țări, continente?) vin aceștia? Domeniile producției industriale în ZEL „Ungheni-Business” sunt diverse. Suntem unica zonă liberă din țară cu așa o varietate a proiectelor industriale. Astfel, în ZEL „Ungheni-Business” se produc: echipamente pentru autovehicule (tapițerie), cabluri și cablaje electronice și electrice pentru boilere și ascensoare, covoare, fir de lână și sintetic, mobilă, încălțăminte, articole de îmbrăcăminte, lacuri și vopsele pentru autovehicule și alte necesități industriale, precum și alte produse. Cel mai mare rezident este compania americană Lear Corporation, unde activează circa 2.000 de angajați. Lear Ungheni produce tapițerie pentru așa autoturisme cum sunt: Mercedes C Class, Porsche, Ford Mondeo, Toyota Aygo, Citroen C1, Peugeot 108. Lear Corporation face parte din top 5 cei mai mari exportatori din R. Moldova.

Alți producători sunt:

ÎM „Euro Yarns” SRL cu capital moldo-belgian-francez, compania produce fir sintetic utilizat la producerea covoarelor de către alt rezident SA „Covoare-Ungheni”, dar și este livrat la export. Aici activează 45 de persoane. Rezidentul a investit în utilaje moderne și nu necesită mulți angajați.

„Cabling Integration System” SRL, companie cu capital moldo-francez, întreprindere fiică a firmei „Cablage Connectique Europeen”, membră a grupului industrial francez „SOFIMECA”, care desfășoară activitatea de fabricare a cablurilor și cablajelor electronice/electrice pentru boilere și ascensoare. În cadrul companiei activează circa 50 de persoane. ÎCS „Lones-Mol” SRL cu capital italian, care produce articole de încălțăminte ortopedică sub brandul Fly Flot, în procesul de producere sunt antrenați circa 280 de angajați.

Un rezident care recent și-a lansat activitatea este compania Alpha Omega Confexim cu capital din Cipru, care fabrică articole de îmbrăcăminte, orientate 100% la export. În companie sunt angajate circa 110 persoane. Rezidenții din industria mobilei sunt SRL „Euroatlant” și SRL „Soclemo”, ambele cu capital autohton. Articolele fabricate de acești rezidenți pot fi găsite pe piața din Italia, România, Federația Rusă. SA „Covoare-Ungheni”, la fel o entitate cu capital autohton, produce articole de covor care sunt exportate nu doar în țările de pe continentul euroasiatic, dar și SUA.

Pe cine ați mai dori să atrageți în cadrul Zonei pe care o conduceți? Dat fiind faptul că, în septembrie 2018 teritoriul zonei libere s-a extins cu circa 100 ha, suntem în căutarea dezvoltatorilor imobiliari pentru construcția halelor de producere pe terenurile de tip greenfield din com.Tuzara r-l Călărași, or.Nisporeni, mun.Soroca. Totodată, optăm pentru atragerea în zona liberă a investitorilor din domeniul automotive, textil, energiei regenerabile, agroalimentar, industriei mobilei etc.

Dvs. sunteți în funcția de conducator al ZEL Ungheni din anul 2009. În baza experienței Dvs., care sunt rezultatele concrete sau cum a contribuit activitatea Dvs. la dezvoltarea economiei Republicii Moldova, per general? Numirea mea în funcție a coincis cu perioada crizei economice mondiale din 2008-2009, a fost o perioadă dificilă pentru rezidenți, dar am reușit să depășim provocarea dată. Astfel, rezultatele vorbesc de la sine. În perioada de 10 ani au fost atrase investiții în cuantum de circa 43,7 mil. USD, atestând o creștere de 2,3 ori, au fost create 1.560 locuri noi de muncă, înregistrând o creștere de 2,6 ori, volumul vânzărilor nete s-a majorat de 4,2 ori, impozitele și taxele achitate la buget au crescut de 3,5 ori.

Prin urmare, la finele anului 2018 ZEL „Ungheni-Business”

a înregistrat următoarele valori a indicatorilor economici:

 

 

Volumul total al investițiilor – 77,8 mil. USD;

Volumul vânzărilor nete – 2.477,8 mil. MDL;

Numărul locurilor de muncă – 2.918 unități;

Impozitele și taxele achitate la buget – 90,7 mil. MDL.

În prezent sunt înregistrați 39 de rezidenți.

 

 

Este de menționat că ani în șir ZEL „Ungheni-Business” s-a poziționat pe locul I printre celelalte 7 zone libere din țară la așa indicatori ca volumul investițiilor și volumul vânzărilor nete. În ZEL „Ungheni-Business” sunt proiecte investiționale unicate, rezidenții noștri fac parte din TOP 5 cei mai mari exportatori.

Câți angajați activează permanent în cadrul companiilor deschise în Zona Economică Liberă Ungheni? Mai aveți nevoie de cadre? În ce domenii? La momentul actual în ZEL „Ungheni-Business” activează 2.918 de persoane și rezidenții mai necesită angajați, cum ar fi: cusători, tâmplari, țesători de covoare, operatori la utilaje, ingineri, mecanici etc.

Din câte cunosc, Italia este unul dintre partenerii comerciali strategici pentru RM. Este desigur un intermediar pentru a atrage antreprenori italieni în Moldova și, totodată, pentru crearea locurilor de munca pentru moldovenii care vor să revină în țară. Care sunt măsurile întreprinse în acest context? Prin atragerea investitorilor în zona liberă și crearea locurilor noi de muncă, va facilita întoarcerea la baștină a conaționalilor noștri pentru a munci acasă, fiind alături de familie.

Care sunt planurile pentru viitorul apropriat, mediu, dar și îndepărtat în scopul dezvoltării în continuare a Zonei Economice Libere Ungheni, dar și a economiei Moldovei? Planurile pe viitor vor fi axate pe valorificarea terenurilor din subzonele noi create, atragerea dezvoltatorilor imobiliari și proiectelor industriale noi sau extinderea celor existente, dezvoltarea infrastructurii, promovarea zonei libere și a producției rezidenților, negocierea în continuare cu potențialii rezidenți.