SRL Tincomert Grup este o companie tânără, fondată în 2006, cu o dinamică pozitivă, continuă de dezvoltare care constă dintr-o echipă tânără de specialiști. Pe parcursul activității sale de lucru a creat peste circa 80 locuri de muncă, în special în zona rurală, astfel contribuind la dezvoltarea zonelor rurale. Fondatorul și administratorul companiei, Sergiu Tintiuc, ex-campion al Moldovei la judo, utilizează permanent calitățile dezvoltate în adolescență la Liceul Internat cu profil Sportiv. În spatele unui sportiv de performanță stau ani întregi de muncă, dar stau și multe valori și învățăminte deprinse de însuși sportul care îl practică și în prezent, și anume ambiția, determinarea și perseverența. Acest lucru a contribuit esențial la dezvoltarea afacerii, aceste valori fiind valorificate în cadrul echipei Tincomert Grup.  Sergiu dispune de calități de leadership pronunțate, și abilitățile sale de a inspira, de a ghida echipa precum și abilitățile de a lua decizii duce spre evoluția și dezvoltarea afacerii. În anul 2009 a fost creată prima subdiviziune în orașul Ocnița, cu un spațiu comercial și un teren de cca 4 ha. Aici sunt expuse materiale de construcție autohtone cât și de import, devine dealer oficial a multor uzine locale ca SA Lafarge Ciment Moldova, SA Macon, SRL BPM Plus etc și dispune de un parc numeros de autocamioane care face posibilă distribuirea materialelor la clientul final. Din 2010 se implică activ în domeniul  importurilor, colaborând cu furnizori din Rusia, Ucraina, Belarus, România sau Turcia, iar în scurt timp ocupă poziția de principali dealeri și distribuitori de combustibili solizi (cărbune) în special a companiei elvețiene DTEK, care este printre liderii mondiali. Produsele sale au o mare cerere pe piața locală. O strânsă colaborare există cu compania europeana Leier. SRL Tincomert Grup este lider în distribuirea articolelor Brikston pe piața locală. De asemenea sunt în top 3 la distribuirea electrozilor de la compania Ductil SA. Un produs strategic importat de Tincomert Grup SRL este sarea tehnică, care asigură dezapezirea autostrăzilor pe timp de iarnă. În anul 2018, SRL Tincomert Grup, vine cu un proiect investițional și construiește un spațiu comercial nou de cca. 2500m2 în or.Ocnița și lansează un concept nou pentru zona rurala, o gama mare de mărfuri și un alt nivel de deservire a clienților creând un număr impunător de locuri de muncă. SRL Tincomert Grup este prezent pe piața din municipiul Chișinău din 2011, iar pentru finele anului 2021 este preconizat finalizarea celui de al 2-lea proiect investițional, care prevede construcția spațiului comercial de cca 1000 m2 cu un teren amenajat de 1 ha. pe șoseaua Balcani. Planurile pentru viitor este de a crea un lanț de supermarketuri în Nordul Republicii Moldova.