O comedie franceză, cu umor rafinat și replici explozive, unde situațiile absurde și confuziile amuzante se țin în lanț. Regizată de M. Chris Nedeea (România), după un text de Francis Veber. Pierre, directorul unei edituri franceze, are obiceiul de a participa la dinee cu proşti, un fel de petreceri burgheze la care invitaţii vin însoţiţi de un „prost” spectaculos, care nu ştie că îi revine onoarea şi plăcerea de a fi bătaia de joc a participanţilor la dineu preţ de o seară. În seara cu pricina, Pierre se îmbolnăveşte şi nu mai merge la dineu, unde era aşteptat împreună cu François Pignon, un jovial şi binevoitor conţopist, pasionat de modele în miniatură din chibrituri, care urma să joace rolul prostului. Şi îl joacă, dar nu la dineu, ci acasă la Pierre, unde totul devine imprevizibil, totul se încurcă, înaintând spre un deznodământ în efect de domino.

Durata spectacolului: 130 minute (cu o pauză) ATENȚIE!!! Spectacolul se joacă fără subtitrări! Vă rugăm să respectați toate normele de precauție!

Obligațiile spectatorilor privind măsurile pentru prevenirea contaminării cu SARS-CoV2:
– Purtarea măștii (medicală/nonmedicală) pe toată durata evenimentului. Pentru a oferi o protecție eficace, masca trebuie să acopere gura și nasul.
Atenție! Teatrul își rezervă dreptul de a efectua un triaj observațional și de a nu permite accesul persoanelor care prezintă simptome de infecție respiratorie (tuse, strănut, rinoree).
– Dezinfectarea mâinilor cu dezinfectant avizat pe bază de alcool care va fi pus la dispoziție la intrare.
– Termoscanarea de către personalul teatrului. Persoanele care refuză să le fie verificată temperatura nu vor avea acces la spectacol.
– Respectarea distanțării între persoane – de la intrarea la spectacol până la ieșire.

Detalii despre spectacole găsiți pe pagina de Facebook: Teatrul Național Eugene Ionesco Informații despre bilete aflați la casa teatrului (telefon 022-233-833 / 079-233-833) sau pe www.iticket.md Link către bilete: https://iticket.md/event/iubirea-la-prosti Vă așteptăm la Teatrul Național Eugene Ionesco – Locul ideal pentru întâlniri! Vă promitem că n-o să vă plictisiți. Vă așteptăm la teatru.