ischia-ponte-campania-78962-oNapoli, fosta capitală a unui regat, astăzi centru cosmopolit, este unul din cele mai frumoase orașe din Italia, bogat în monumente istorice și obiective turistice,  vizitat de milioane de turiști. Napoli a oferit patrimoniului culturii italiene cei mai remarcabili intelectuali: literați și poeți, scriitori și artiști, compozitori autori de melodii nemuritoare.

De asemenea, Napoli, este pămîntul binecuvîntat pentru fertilitatea excepțională a cîmpurilor sale, apreciată pentru produsele sale tipice inconfundabile, nemaivorbind de faimoasa “pizza” cunoscută și apreciată în toată lumea. Despre frumusețile peisagistice din Napoli s-au scris o sumedenie de cărți. Este chiar cazul să amintim farmecul insulelor sale minunate: Capri, perla autentică a Mării Tiraniene, destinație aproape obligatorie pentru orice turist; Ischia, faimoasă pentru apele sale termale curative… Napoli, însă, oferă numeroase obiective turistice cu caracter cultural: Palatul regal, minunatele biserici și bazilici, Catacombele din San Gennaro din epoca paleocreștină, edificii monumentale în cel mai pur stil baroc, Parcul Arheologic din Posillipo; și nu mai puțin demn de a fi notate săpăturile orașelor antice romane, Pompei și Ercolano. În fine, la Napoli, pentru ospitalitatea proverbială și simpatică a oamenilor, este întotdeauna asigurat un sejur plăcut în foarte multe hotele; în timp ce în multe restaurante și localuri, se pot gusta bucate tradiționale ale “adevăratei” gastronomii mediteraneene.

Veduta_panoramica_di_Napoli