Această inițiativă este implementată în cadrul campaniei „16 Zile de Activism Împotriva Violenței în Bază de Gen” de Entitatea Națiunilor Unite pentru Egalitatea de Gen și Abilitarea Femeilor (UN Women) în Moldova cu suportul financiar al Suediei și realizată de organizația obștească „Urban Spirit Family” în colaborare cu Regia Transport Electric Chișinău (RTEC) și Primăria Municipiului Chișinău.

Drept continuare a experienței anilor precedenți, campania ”16 Zile de Activism Împotriva Violenței în Bază de Gen” implementată de către UN Women în Moldova va implica tineri și tinere în activități artistice creative. În acest an, vor fi organizate 5 ateliere de lucru Graffiti/Street Art în Chișinău, Cahul, Ungheni și alte regiuni. Până la sfârșitul campaniei, inclusiv în  luna decembrie, vor fi create 3 picturi murale profesionale dedicate prevenirii și combaterii violenței în bază de gen. Una din aceste picturi murale se realizează în Chișinău, pe pereții gardului RTEC și va avea o mărime de aproximativ 700 metri pătrați. În susținerea campaniei globale derulate sub egida Secretarului General al ONU cu genericul „Colorează lumea în oranj”, pictura murală va conține imagini și mesajele dedicate subiectului egalității de gen și combaterii violenței împotriva femeilor, culoarea principală a acesteia fiind oranj, simbol al speranței pentru o viață fără violență în bază de gen. ”Energia interioară a unei persoane nu depinde de gen. Nu contează dacă ești bărbat sau femeie, suntem cu toții egali și la fel de capabili să schimbăm această lume spre bine. Pictura murală la care lucrăm împreună cu echipa este de o semnificație deosebită – este menită să arate ca femeile nu sunt singure, pot fi susținute și solidare  ”- spune Inna Jeleascova, artistă din Republica Moldova, care este cunoscută sub pseudonimul iZZY iZVNE. Iluminarea peretelui pe timp de noapte va fi asigurată de către Regia Transport Electric Chișinău (RTEC). Campania 16 Zile de Activism Împotriva Violenței în Bază de Gen, în Republica Moldova, va fi axată pe importanța prevenirii violenței, precum și pe disponibilitatea serviciilor destinate supraviețuitoarelor violenței, acestea fiind esențiale în contextul COVID-19. În cadrul campaniei, Organizația Națiunilor Unite în Moldova, împreună cu Guvernul Republicii Moldova, Parlamentul, organizațiile societății civile și comunitățile internaționale, cu motto-ul campaniei globale “Colorează lumea în oranj: Finanțează, Răspunde, Prevină, Colectează!” și cu sloganul local „Uniți împotriva violenței”, planifică să organizeze un șir de activități online și offline, precum și campanii în mass-media și pe rețelele de socializare, în vederea combaterii stereotipurilor de gen, sensibilizării populației cu privire la importanța disponibilității serviciilor esențiale destinate supraviețuitoarelor violenței și încurajării femeilor care suferă din cauza violenței să vorbească și să raporteze cazurile de violență.

Notă: Campania „16 zile de activism împotriva violenței în bază de gen” începe pe 25 noiembrie, de Ziua internațională pentru eliminarea violenței împotriva femeilor, și se încheie pe 10 decembrie, de Ziua internațională a drepturilor omului. În Republica Moldova, această campanie se organizează de 19 ani consecutiv de către Guvernul Republicii Moldova, autoritățile locale, organizațiile internaționale și societatea civilă. Culoarea campaniei este oranj, aceasta fiind un simbol al viitorului luminos pentru fiecare femeie și fată.