Școala de make-up „ADIT” este o inovație pe piața serviciilor de frumusețe. În cadrul școlii activează profesioniști în domeniu, deținători ai diferitelor premii și aprecieri internaționale, care oferă cursuri de calitate în domeniul frumuseții. Scopul principal este pregătirea calificată a specialiștilor. Fondatoarea școlii, Adriana Țîcu, ține mult la investițiile sale și încearcă să ofere elevelor sale cele mai noi cursuri în trendurile moderne ale frumuseții.

Adriana a decis să studieze cursurile de machiaj după ce și-a jucat nunta. Pentru acest eveniment s-a pregătit foarte intensiv. Machiajul pentru nuntă a fost realizat de către Nelly Covaș, iar lucrarea acesteia i s-a părut atât de impresionantă încât a decis să meargă la cursurile de bază în materie de machiaj. Adriana spune că înainte a mai avut ceva practică în aplicarea cosmeticii decorative și acest lucru i-a asigurat o deprindere rapidă a principiilor de bază în acest domeniu.

Totuși, Adriana consideră că studiile nu sunt de ajuns pentru a obține un grad înalt de profesionalism. Teoria fără practică în acest domeniu nu definește nimic. În acest context, Adriana a mers la diferite master-class-uri și seminare susținute de profesori de rang internațional care vizitau Moldova. În paralel studia și revistele de specialitate și viziona lecții pe internet.

În experiența sa de lucru menționează și câteva cursuri făcute tocmai în Irlanda, dar și numeroase seminare în alte țări ale lumii.

Adriana menționează că îi place să-și împartă cunoștințele cu persoanele interesate de aces domeniu, de aceea a decis să deschidă o școală de machiaj profesionist. Pe durata cursurilor și practicii efectuate a înțeles că se cere ceva mai mult de la ea. Clientele Adrianei cereau sfaturi în domeniu și ea a decis că trebuie să treacă la următoarea etapă: să predea cursuri de make-up profesionist.

Așa a fost concepută ideea înființării școlii de make-up „ADIT”. Cursurile sunt bazate pe acumularea punctajului, dar și obținerea unei calificări mai înalte sau însușirea unor practici standard în domeniul make-up-ului.

În afară de ore, Adriana mai face și master-class-uri ce țin de tehnicile și stilurile mai deosebite în machiaj. Câțiva ani în urmă a fost invitată și în România să organizeze câteva demonstrații pentru elevii școlilor de acolo. Adriana consideră că în Moldova tehnicile de machiaj sunt mai avansate decât în alte țări.

Școala folosește doar cosmetică profesională. Deseori se recurge la combinarea mai multor branduri din cauză că doar un singur brand nu produce tot spectrul de culori necesare. Combinarea brandurilor nu este periculoasă pentru clientele Adrianei, specialista utilizând doar produse de calitate.

La școală se predau discipline adresate femeilor ce doresc să învețe cum să realizeze un machiaj corect, cât și tuturor celor interesați de machiaj la nivel profesionist. Școala de make-up a devenit mai mult o completare a dezvoltării profesionale a Adrianei.

Școala de make-up „ADIT” oferă un set întreg de cursuri, printre care:

– cursul de machiaj (700 ore, 25 de lecții a câte 2-3 ore);

– pregătirea tehnicilor pentru machiaj: tehnici privind evaluarea tipului de ten ca ulterior să poată fi stabilită folosirea produselor corespunzătoare.

– bazele machiajului, machiaj de zi, seară, ocazie, mireasă, retro, smokey, oriental, scenă;

– tehnici privind extensiile genelor; tipuri de ochi și corecții, corecția feței, corecția sprâncenelor;

– cromatica culorilor/descrierea produselor și aplicarea corectă.

Absolvenților școlii „ADIT” li se oferă diplomă de absolvire a în 3 limbi, gamă de produse pentru machiaj – Make-up Atelier Paris și desigur, un atribut important – pensule. La școală fiecare poate fi și model și elevă în același timp. Fetele au posibilitatea să urmărească procesul de studii la o lecție gratuită.

ADIT” este unica școală care are un program liber. Nu este prestabilit un grafic, acesta fiind flexibil și comod pentru oricine.

Recent, școala „ADIT” și-a deschis un nou oficiu, nu departe de sediul central. Noul oficiu e mai încăpător și este mai mult loc pentru modele și eleve, spațiul fiind mai liber și foarte confortabil. De asemenea, în domeniul practic, școala a inițiat cursuri de alungire a unghiilor. Pe viitor se preconizează să se inițieze cursuri de alungire a părului și tratarea cu keratină.

Adriana, fiind specialistă în domeniu, de fiecare dată spune că observă orice greșeală a fetelor. Cel mai des acestea țin de alegerea greșită a fondului de ten, care nu corespunde cu tonul pielii. Pentru Adriana, cel mai de vază machiaj este cel nude, care pare natural, gingaș și arată frumos.

În context, Adriana spune că nu poți deveni profesionist dacă nu ai talent. Performanțele în domeniu pot veni doar dacă aplici corect creativitatea, elementul cel mai important în arta machiajului.

Poți ajunge profesionist, dar ai nevoie și de talent pentru asta”.