FIRST LEGO League Junior, ediția locală a celui mai amplu program internațional în domeniul roboticii și tehnologiei pentru copiii cu vârsta între 6 și 10 ani, s-a desfășurat în premieră în Republica Moldova pe 1 iunie, la Tekwill. Evenimentul a adus împreună 30 de echipe din toată țara. 175 de copii, ghidați de 35 de antrenori au participat la o expoziție captivantă de proiecte inginerești robotizate și descoperiri. Astfel Moldova s-a alăturat celor peste 40 de țări în care au loc evenimentele FIRST LEGO League Jr. și unei comunități de peste 70 de mii de copii din întreaga lume care participă la acest program extraordinar.

În fiecare an, FIRST LEGO League Jr. propune o nouă și fascinantă provocare, inspirată din realitate, menită să stârnească creativitatea copiilor și să-i motiveze să cerceteze, să dezvolte și să testeze soluții pentru problemele cu care se confruntă comunitatea. În sezonul acesta, provocarea FIRST LEGO League Jr. este intitulată AQUA ADVENTURE – Aventura acvatică.

Pornind de la provocarea sezonului, fiecare echipă a construit și programat un model motorizat utilizând seturi de robotică LEGO WeDo și piese LEGO. De asemenea, copiii au pregătit un poster special cu scopul de a împărtăși experiența acumulată. În procesul de lucru, ei au dezvoltat aptitudini de bază în inginerie și programare, comunicare, prezentare, lucru în echipă și rezolvare a problemelor. Pe tot parcursul sezonului, echipele au lucrat respectând valorile fundamentale, ce stau la baza FIRST LEGO League Jr. și care promovează spiritul de echipă, respectul reciproc, creativitatea și inovația.

Echipele au studiat importanța, circuitul și consumul apei și au elaborat soluții pentru îmbunătățirea modului de utilizare a apei acasă sau în comunitate. Timp de două luni, au cercetat activ o problemă pe care au identificat-o, unii dintre ei au efectuat și vizite în teren, la stații de epurare apei. Cunoștințele acumulate s-au regăsit în proiecte ingenioase și modele inovatoare, precum sisteme de colectare și reutilizare a apei de ploaie, stații de epurare, piscine și aqua-parcuri, fântâni arteziene, spălătorii auto și diverse soluții care, în viziunea copiilor, ar putea optimiza considerabil consumul de apă potabilă, asigura accesul la apă și contribui la economisirea acesteia.

Juriul a rămas profund impresionat de prezentările și proiectele micilor inovatori, dar și de entuziasmul cu care aceștia și-au asumat rolurile și s-au dedicat unei cauze comune – de a dezvolta soluții ce pot schimba viața comunității. Trebuie de remarcat că și Juriul FIRST LEGO League Jr. este unul deosebit, iar jurizarea s-a desfășurat în formă de discuție prietenoasă cu membrii echipelor participante, pentru a afla detalii despre cercetarea și proiectele pregătite. Juriul a analizat soluțiile prezentate împreună cu copii, le-a recunoscut meritele și i-a apreciat pentru performanțe, încurajându-i și motivându-i să exploreze în continuare științele și tehnologia.

FIRST LEGO League Moldova a culminat cu o ceremonie de premiere, în cadrul căreia toți copiii au primit medalii și diplome de participare. Momentul a fost de o intensitate maximă – prima medalie sclipitoare, meritată și așteptată cu multe emoții – este un eveniment unic pentru orice persoană, indiferent de vârstă, mai ales pentru cei mici.

FIRST LEGO League Junior Moldova s-a desfășurat cu susținerea Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) și Guvernului Suediei prin intermediul Proiectului de Competitivitate din Moldova. Organizatorul evenimentului: Asociația Națională a Companiilor din Domeniul TIC (ATIC).