Reformele vor fi cu adevărat reușite, atunci când oamenii vor spune “bună ziua” și “mulțumesc”…

Alexandru Jizdan, ministru al Afacerilor Interne
“MAI va putea confirma că reformele vor fi cu adevărat reușite, atunci când oamenii vor spune “bună ziua” și “mulțumesc” angajaților care au grijă de liniștea și siguranța lor, atunci când societatea va deveni un partener al nostru, un ajutor, pentru că doar împreună, prin respect și implicare vom genera transformările frumoase”.

A fost greu saltul de la Serviciul de Informații și Securitate la Ministerul Afacerilor Interne?
Nu poate fi grea o schimbare care te readuce într-un sistem în care ai muncit toată viața, a fost doar o revenire care a presupus și asumarea unor mari responsabilități. Serviciul de Informații și Securitate a fost o etapă a carierei mele.
Practic toată activitatea mea profesională, imediat după absolvirea Academiei „Ștefan cel Mare”, am desfășurat-o în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, iar perioada în care am ocupat funcția de director-adjunct al Serviciului de Informaţii şi Securitate, nu a făcut altceva, decât să contribuie activ la dezvoltarea mea profesională. Aceste două instituții ale statului focusează activitatea pe respectarea drepturilor omului și au grijă de liniștea și securitatea cetățenilor Republicii Moldova, iar din aceste considerente, revenirea mea în cadrul MAI a fost una destul de echilibrată.

Care au fost obiectivele și prioritățile trasate atunci când ați fost promovat în funcția de ministru al Afacerilor Interne?
Preluând funcţia de Ministru al Afacerilor Interne, în anul 2016, o perioadă deloc ușoară Republica Moldova, am continuat împreună cu echipa Ministerului de Interne să promovăm buna colaborare cu partenerii noștri externi și să implementăm reformele care se regăsesc în agenda europeană a Republicii Moldova, fapt care a dus la îmbunătățirea semnificativă a dialogului cu partenerii de dezvoltare, atestând în prezent o încredere mai mare din partea lor. O altă prioritate trasată atunci când am venit la conducerea acestei instituții, a fost sporirea nivelului de încredere a cetăţenilor în poliţie, un obiectiv asupra căruia lucrăm zilnic, prin asigurarea ordinii publice, combaterea criminalităţii, consolidarea siguranţei traficului rutier, eradicarea corupţiei şi nu în ultimul rând, prin apropierea de problemele oamenilor.

Fenomenul corupției este unul durabil în țara noastră, ce măsuri întreprinde Ministerul Afacerilor Interne pentru combaterea acestuia?
Corupţia este o problemă pentru toate instituțiile statului, o problemă care trebuie abordată corect, investind în primul rând în măsurile care combat acest flagel. Toleranță zero față de corupție a fost un alt obiectiv trasat la începutul mandatului meu, de aceea, Ministerul Afacerilor Interne luptă primordial cu corupția din interiorul sistemului, cauzată în mare parte, de salariile mici pe care le au angajații noștri. Prin urmare, ne-am propus să majorăm salariile poliţiştilor în aşa fel, încât, beneficiind de un salariu decent, angajaţii să nu accepte mita, iar nivelul de corupţie să fie în constantă descreştere.
Serviciul Protecție Internă și Anticorupție al MAI în parteneriat cu alte instituții responsabile, desfășoară cursuri de instruire privind integritatea Poliției. În cadrul acestor cursuri, angajații MAI,
în special cei care sunt la începutul activității profesionale, sunt familiarizați mai amplu cu reglementările pachetului de acte normative în domeniul prevenirii și combaterii actelor de corupție și a celor conexe corupției, a faptelor de comportament corupțional, a conflictelor de interese în care ar putea fi implicați, modalitățile de denunțare a acțiunilor de corupție, imaginea angajatului de poliție și alte abordări menite să promoveze conceptul „toleranța zero față de corupție” .

Care sunt schimbările pozitive la care a fost supus Ministerul Afacerilor Interne, de când vă aflați la conducerea acestuia?
În tot acest timp, împreună cu colegii mei, am efectuat mai mulți pași spre schimbare, am încercat să transmitem un mesaj de încredere în viitor cetățenilor care beneficiază de serviciile noastre, în viitorul care poate deveni prosper doar dacă vom susţine iniţiativele bune. Încercăm să oferim un grad de transparenţă mai mare în activitatea Ministerului şi a subdiviziunilor acestuia, sau, altfel spus, oamenii au posibilitatea să monitorizeze activitatea MAI atât prin apariţiile în presă, solicitări sau apeluri telefonice, cât şi prin intermediul vizitelor pe care le avem în teritoriu. Pentru că reformele, indiferent de
domeniul în care sunt inițiate, se realizează în timp, iar aprecierea rezultatelor din cadrul lor vine din partea cetățenilor, ceea ce înseamnă că progresul nu va putea fi înțeles, apreciat și valorificat dacă oamenii nu vor cunoaște despre el, nu vor înțelege esența lui.
Schimbarea la față a Ministerului Afacerilor Interne, este în primul rând, schimbarea spre bine a atitudinii angajaților noștri față de oameni. Ajutorul, socializarea și amabilitatea care vor însoți fiecare interacțiune a reprezentanților MAI cu cetățenii, vor consolida relația între angajatul MAI și societatea.