Religia şi religiozitatea sînt două dimensiuni în raport direct cu reciprocitatea, care cu toate acestea nu se identifică. Să dăm explicaţii. Religia are propria sa istorie, teologia sa, dogmele sale, ritualurile sale. Religiozitatea provine dintr-un sentiment uman, impetuos ancestral, care se formează în conştiinţa fiecărui individ în parte, cu trăsături deseori unice şi irepetabile, atunci cînd se cercetează marile mistere ale existenţei sau se lasă a fi influenţată de sugestiile imaginarului colectiv. Uneori sentimentul religios, care poate trece în fanatism, pînă la forme deviante de superstiţie, este un fenomen universal, al oricărei epoci şi al oricărei civilizaţii. Nu ne vom adînci în speculaţii filosofice perfide, inoportune şi desigur controversate. Oricum, religiozitatea implică de asemenea credinţa care se manifestă în atitudini bine definite, reglate de normele „canonice” influenţate de fiecare religie în caz particular. Deci poporul moldovenesc, moştenitor al unei culturi obişnuite şi simple, nutreşte o religiozitate profundă, supusă de secole crezului religiei ortodoxe. Şi dacă religiozitatea este o categorie a spiritului, o dimensiune umană care ia naştere şi se exprimă în sînul civilizaţiei unui popor, moldovenii au menţinut vie religiozitatea lor proprie, care a reprezentat o profundă apărare morală împotriva represiunilor regimului sovietic. Şi deoarece în moldoveni există o conştiinţă fatalistă înnăscută a existenţei, religia constituie pentru mulţi o confruntare cu problemele realităţii cotidiene. Cititorul este avertizat să nu interpreteze cele spuse în sens necuviincios şi tendenţios. Dimpotrivă. Este necesar, mai curînd, să i se recunoască „credinciosului” moldovean o respectare autentică a valorilor fundamentale umane şi o oarecare sinceritate … puritate a inimii.
Raffaele Scognamiglio