Miercuri, 10 octombrie 2018, Camera de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova (CCI a RM) în cooperare cu Ambasada Republicii Federale Germane, Ambasada Suediei în țara noastră şi Asociaţia germană pentru Cooperare Internaţională (GIZ) au înmânat certificatele absolvenților cursului „EUREM – Manager energetic european” pentru reprezentanții Autorităților Publice Locale (APL) din 14 raioane. În cadrul evenimentului, Sergiu Harea, președintele CCI a RM a menționat că datorită Proiectului „Modernizarea serviciilor publice locale” implementat de GIZ cu suportul Guvernului Suedez au fost realizate un șir de programe și proiecte de eficiență energetică atât la nivel local cât și regional. ” CCI a RM, este unica instituţie din ţară, care oferă  cursul de instruire pentru calificarea de Manager Energetic European. În perioada martie-iunie 2018 am desfășurat cursul EUREM cu participarea a 14 reprezentanți din cadrul Consiliilor Raionale: Călărași, Soroca, Sîngerei, Leova, Dondușeni, Nisporeni, Bălți, Cimișlia, Strășeni, Rezina, Glodeni, Șoldănești, Edineț și Ungheni. Participanții au trecut un curs de formare teoretică, au vizitat companii cu experiență în implementarea proiectelor de eficientizare a energiei, au beneficiat individual de consultanță practică în scrierea lucrării de curs. Sperăm că aceste proiecte să devină realitate și să fie aplicate în localitățile natale ale beneficiarilor”, a mai spus președintele Camerei. Prezentă la eveniment, Ambasadoarea Republicii Federale Germania în Republica Moldova E.S. Angela Ganninger a vorbit despre schimbările climatice și necesitatea acordării unei atenții deosebite energiei pe care o utilizăm. ”Republica Federală Germania susține inițiativa Europeană EUREM, având convingerea că eficiența energetică reprezintă una din cele mai mari surse de energie de care dispune, de aceea, nu este de mirare că unul din cele patru sectoare ale proiectului implementat de către GIZ „Modernizarea serviciilor publice locale” este eficiența energetică”. Angela Ganninger a mai spus că rezultatele proiectului sunt pozitive, drept exemple avem două spitale, unul la Orhei și altul la Călărași, unde se economisesc nu doar resurse financiare și energetice. Din anul 2011, CCI a RM a certificat 123 de manageri energetici europeni de la instituții atât publice, cât și de la companii private.

Notă: ”EUREM este un program standardizat de instruire şi o reţea de succes pentru Managerii Energetici Europeni, care se desfăşoară în ţările UE. Interesul multor ţări non-europene privind înregistrarea brandului EUREM a facilitat  popularizarea la nivel internațional. EUREM garantează, că fiecare Manager Energetic European posedă cunoştinţe de bază la toate subiectele relevante energeticii, dar de asemenea, învaţă know-how-ul specific pentru a implementa în practică proiectele de eficientă energetică. Programul de instruire EUREM se derulează cu regularitate  în 13 ţări din Uniunea Europeană (Austria, Republica Cehă, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Italia, Portugalia, Slovenia, Spania, Ungaria, Estonia, Polonia), iar din anul 2011 se desfăşoară  şi în Republica Moldova de către Camera de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova”.