A devenit deja o tradiție ca Ambasada Republicii Italiene în Republica Moldova să organizeze evenimente de promovare a limbii și culturii italiene. Este un deosebit prilej de familiarizare cu tot ce reprezintă spiritualitatea italiană. O conexiune la valorile care rămân în durata eternă a timpului.

În perioada 18-21 octombrie la Chișinău se va desfășura cea de a XXI-a ediție a  Săptămânii Limbii Italiene în Lume, sub înaltul patronaj al Presedintelui Republicii Italiene, organizat de Ambasada Italiei la Chișinău în colaborare cu mai multe instituții culturale și de învățământ din Italia și Republica Moldova. Evenimentul va debuta la Universitatea de Stat din Moldova, având genericul „Il Latino, una Lingua viva”  („Latina, o limbă vie”). Primarul din Arpino (Italia) va prezenta concursul „Certamen Ciceronianum Arpinas”. 

Pe data de 19 octombrie elevii de la Liceul Teoretic „Dante Alighieri” vor susține un recital de poezii și cântece în limba italiană, al cărui generic este „Dante, italianul”. Va fi un omagiu adus celui care a fost primul mare poet de limbă italiană, filosof și om politic italian, cel mai mare scriitor european din Evul Mediu, autor al „Divinei Comedii”, capodoperă a literaturii universale. 

Tot pe data de 19 octombrie, studenții facultății de Litere a Universtății de Stat din Moldova vor participa la un Dialog despre importanța limbii și culturii italiene prin prin prisma traducerii literare. Se intitulează „I ricordi non passano mai, stanno sempre con noi” („Amintirile nu dispar niciodată, sunt mereu cu noi”).

Și studenții Universității Pedagogice “Ion Creangă” se vor delecta, dar vor afla și lucruri inedite din viața și opera lui “Dante, l’Italiano”, prin intermediul muzicii, teatrului și poeziei. Acest eveniment va avea loc pe data de 20 octombrie.

Pentru data de 21 octombrie sunt programate 2 evenimente muzicale. Primul va avea loc la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice. O conferință despre „Dante, italianul” și Muzica Clasică”. Cel de al doilea va fi găzduit de Sala cu Orgă, unde va fi prezentat un extraordinar recital „I Love Opera” . Concertul include creații de referință din opere semnate de Giacomo Puccini, reprezentant al curentului artistic realist numit în Italia verismo și Vincenzo Bellini, unul dintre compozitorii de frunte ai genului de la începutul secolului al XIX, numit Bel Canto. 

Profesorului Nicolò Fiorenza, expert în Bunuri Culturale, va prezenta în ziua de 22 octombrie „Anconele Renascentiste din Sicilia” la Academia de Muzică, Teatru și Arte.

Cea de a XXI-a ediție a Săptămânii Limbii Italiene în Lume, organizată de Ambasada Republicii Italiene în Republica Moldova, sub înaltul patronaj al Presedintelui Republicii Italiene, în colaborare cu mai multe instituții culturale și de învățământ din Italia și Republica Mooldova, va culmina pe data de 22 octombrie la Universitatea de Stat cu decernarea Premiului „Lettura come Avventura”, („Lectura ca aventură”), care are drept scop promovarea și cunoașterea literaturii italiene și operelor autorilor italieni.

Programma Settimana Lingua XXI DEF – ROM