_MG_1447De cîţiva ani, asistăm în Moldova

la un fenomen complex: o schimbare fulminantă

şi generalizată în toate domeniile vieţii sociale.

Se schimbă comportamentul moldoveanului care pare să se conformeze tot mai mult cu un stil de viaţă occidental. În acest context amplu, chiar şi în privinţa alimentaţiei, moldovenii încep să-și formeze noi obişnuinţe (şi nu putem spune că sunt mai sănătoase decît cele vechi). Această tendinţă de a se simţi „europeni” se referă la acele categorii sociale care dispun de resurse peste minimul de existenţă. Şi aceasta are mare importanţă, în special, pentru cei care trăiesc în Chişinău. Totodată, fiind legaţi de propriile tradiţii inveterate, cu ocazia sărbătorilor religioase şi civile, moldovenii nu renunţă la servirea unor prînzuri hipercalorice. Dacă se exclud numeroasele localuri (care continuă să crească) unde găseşte o amplă întrebuinţare legendara pizza italiană, revăzută şi corectată după un gust moldovenesc discutabil, pe lîngă centrele de bucătărie tradiţională, există şi se înmulţesc de asemenea restaurante caracteristice care oferă preparate gastronomice, conform unor reţete culinare din bucătăria diferitelor etnii (bulgară, japoneză, chineză, arabă, turcească, etc.). Sunt, însă, într-o rapidă răspîndire serviciile de fast-food, foarte moderne la moment. Evaluarea oficială confirmă o creştere anuală cu 20%; şi se preconizează că va scădea monopolul menţinut de McDonalds. Analiştii economici sunt de părerea că este vorba de o cifră de afaceri de circa 50/100 mii dolari anual. Se evaluează că în prezent moldovenii (tinerii pentru 60%), cheltuiesc de la 20 la 50 dolari pe săptămînă pe alimente „în afara casei”, în special la serviciile fast-food. Fenomenul în expansiune pare să nu depindă de o bunăstare reală ridicată a oamenilor, ci mai degrabă de o schimbare radicală a gusturilor şi obiceiurilor, ceea ce înseamnă că moldovenii intenţionează să adere la un stil de viaţă mai ridicat. Și poate moldovenii au înțeles că, pentru o mai bună calitate a vieții, trebuie să fie liberi să se schimbe, nu fără contradicții și ambiguități, dar fără a simți un sentiment constant de nemulțumire, evitînd riscul de a trăi în mod nesănătos … pentru a muri sănătoși.