„Fiindcă ne pasă de viitorul nostru, am dat start Școlii de Vară EU4SID – așa vedem noi contribuția noastră la dezvoltarea industrial durabilă!”

Cu acest motto inspirațional, organizatorii au inaugurat Școala de vară EU4SID, preconizată să se desfășoare în perioada 14 – 15 iunie, sub auspiciile Facultății Inginerie Economică și Business, Universitatea Tehnică a Moldovei, în cadrul proiectului Erasmus+, Acțiunea Jean Monnet Module „Dezvoltarea industrială durabilă în contextul integrării europene”, menționând cu bucurie că cca 20 de studenți de la diverse facultăți au manifestat interes de a participa la acest eveniment.

Dezvoltarea durabilă este despre producerea și consumul responsabil. Fiecare din noi avem obligațiunea să ne informăm cum am putea contribui la dezvoltarea durabilă și chiar să ne implicam în diferite ipostaze ale vieții noastre de zi cu zi: fie în calitate de consumator, atunci când alegem produse eco, ambalate ecologic sau când depozităm selectiv deșeurile; fie pe post de profesor, care instruiește un auditoriu-țintă despre semnificația dezvoltării durabile și ce trebuie să întreprindem pentru a o implementa în viața noastră; fie ca manager sau inginer, care trebuie să ia decizii pentru a-și adapta afacerea la principiile prietenoase mediului, responsabilității sociale și eficienței utilizării resurselor.

Școala de vară este o bună oportunitate și o platformă de comunicare și dezbateri între personalul academic, studenți și mediul de afaceri.

În prima zi a Școlii de vară discuțiile s-au axat pe fenomenul și formele integrării economice în UE, evoluția conceptului de dezvoltare durabilă și integrarea principiilor de dezvoltare durabilă în strategiile de dezvoltare ale Uniunii Europene, politica agrară comunitară prin prisma dezvoltării durabile, dialogul fiind inițiat de către coordonatorul proiectului,  conf. univ., dr. Cornelia CRUCERESCU, și membrii echipei de proiect – conf. univ., dr.  Rafael Ciloci, decan FIEB, și conf. univ., dr. Veaceslav BÂRDAN, șef Departament TEM.

Invitata zilei, Marcela LOZOVANU, directorul executiv APIUS, a venit cu mai multe detalii despre parcursul actual al industriei de confecții din R. Moldova, despre realizările și perspectivele acestui sector în perioada post COVID-19, dar și mecanismele în măsură să asigure o dezvoltare durabilă sectorului, cum ar fi cooperarea cu partenerii europeni, implementarea inovațiilor și digitalizarea diverselor procese.