Câți din cetățenii noștri au fost nevoiți să aleagă drumul pribegiei din cauza greutăților financiare? Acest fenomen nu este o excepție  nici pentru Tatiana Platon, o doamnă cu suflet mare care în perioada anilor petrecuți în străinătate, nu a abandonat gândul de a ajuta compatrioții săi și a se reîntoarce acasă. S-a născut în satul Isacova, raionul Orhei, într-o familie cu părinți muncitori, care au insistat ca ambii copii să primească o educație bună. După finisarea studiilor la școala Pedagogică, a activat o perioadă de timp în calitate de profesor de clase primare și limbă franceză. Paralel, își făcea studiile la Universitatea de Stat, Facultatea de Drept. Din cauza greutăților în familie, a luat drumul străinătății și a decis să plece la muncă peste hotare, în Italia, unde a trecut prin toate etapele grele ale migrației. O decizie cruntă de a se îndepărta de persoanele dragi, de patrie și de casa unde și-a petrecut copilăria. Din moment ce s-a stabilit în Italia, a înțeles cât este de greu pentru cetățenii noștri să se adapteze într-o țară străină, să se integreze într-o nouă societate pentru că și ea a fost și este una din acei emigranți duși de soartă pe meleaguri străine. Pe parcursul acestor ani, a cunoscut problemele cu care se confruntă moldovenii plecați departe de casă. Din dorința de a-și ajuta compatrioții, în perioada anilor 2008 – 2014, a activat în cadrul Consulatului General al Republicii Moldova din orașul Bologna, Italia, unde zi de zi, nu doar își îndeplinea misiunea cu dedicație, dar în același timp era mereu la disponibilitatea compatrioților pentru a le acorda ajutor în orice situație. Din 2018, Tatiana Platon a început activitatea în cadrul Centrului de Reprezentare și Susținere a Concetățenilor în Bologna. Această doamnă a ales din nou să ajute moldovenii să depășească problemele de adaptare, angajare și procedurile birocratice legate de legalizarea într-o țară străină. Din declarațiile Tatianei Platon, aflăm că până în prezent, toate partidele politice își aduceau aminte de diasporă doar înainte de alegeri. Și doar Partidul Politic „ȘOR” a venit cu propuneri concrete și sprijin pentru cetățenii plecați departe de casă. În acest sens, de mai bine de un an, în Bologna activează un Centru unde fiecare cetățean moldovean poate beneficia de asistență socială și juridică. Tot prin intermediul acestui Centru, a început implementarea proiectului „Casa mea e Moldova”. Un program ce este deja activ la nivel local în orașul Orhei și care a adus acasă peste 100 de familii. Grație acestui proiect, familiile care au revenit acasă au beneficiat de mai multe oportunități, cum ar fi facilități fiscale și sociale, indemnizație unică la revenirea în țară și desigur cel mai important, un loc de muncă asigurat. În prezent, Partidul Politic „ȘOR” este unica formațiune politică care a lansat un proiect concret ce vizează diaspora și stimulează întoarcerea compatrioților noștri care lucrează în străinătate. În conformitate cu acest program, cetățenii reveniți în patrie sunt asistați în găsirea unui loc de muncă. Totodată, administrația Primăriei Orhei oferă și alte beneficii semnificative, precum compensații pentru cheltuielile de transport urban în raza municipiului Orhei, pentru achitarea serviciilor comunale, facilități fiscale. Totodată, repatriații beneficiază de o indemnizație financiară unică în valoare de 10.000 de lei. În decurs de aproape trei decenii, Republica Moldova a devenit un teritoriu devastat, precum afirmă însăși Tatiana Platon. Oamenii părăsesc țara într-un număr destul de mare. Înțelegem foarte bine de ce cetățenii aleg să plece în străinătate în căutarea unei vieți mai bune, deoarece și ea a ales în trecut această cale, fiind impusă de circumstanțe. Totuși, fiind un reprezentant al diasporei, un om care a trecut prin toate etapele migrației, își dorește foarte mult să stopeze acest fenomen. Tocmai din acest motiv, primul obiectiv pe care și-l propune odată ce va deveni deputat în Parlamentul Republicii Moldova, este adoptarea Strategiei privind întoarcerea compatrioților acasă. Reglementările acestui document vor fi introduse în legislația națională pentru a ajuta oamenii din diasporă să se întoarcă în Patria lor. Proiectele prevăd îndemnizații unice, venituri lunare garantate și scutire de taxe și impozite. În același timp, își propune ca programul să prevadă beneficii substanțiale și măsuri de sprijin, echivalentul a aproximativ cinci mii de euro. Un proiect care deja se implementează în municipiul Orhei la nivel local și cu un buget mult mai mic, dar care a adus mai mulți cetățeni acasă. Tatiana Platon nu uită nici de cei care sunt stabiliți definitiv în străinătate și propune crearea unui sistem de sprijin de stat pentru cei care sunt încă în străinătate. Cetățenii Republicii Moldova care vor decide totuși să rămână în străinătate, vor beneficia de susținerea statului oriunde se vor afla, în orice situație – ceea ce deja Partidul Politic „ȘOR” a implementat în orașul italian Bologna. La Centrul de Reprezentare și Susținere a concetățenilor în Bologna, care a fost deschis cu susținerea Partidului Politic „ȘOR”, se adresează tot mai multe persoane după ajutor juridic sau social, acesta fiind la momentul actual un punct de sprijin pentru compatrioții noștri aflați în Italia. Tatiana Platon a ales să fie membru al Partidului Politic „ȘOR” pentru a ajuta cetățenii Republicii Moldova în țară și înafara acesteia. Împreună cu Partidul Politic „ȘOR”, Tatiana Platon va începe renașterea Moldovei, ceea ce va provoca creșterea rapidă a economiei. Țara va avea nevoie de mâini puternice, de energie, de cunoștințe și de experiența concetățenilor noștri, care sunt nevoiți astăzi să caute o viață mai bună în străinătate. Precum consideră Tatiana, diaspora trebuie să fie reprezentată de un candidat din diasporă. O persoană care a trăit aceleași greutăți pe care le-a trecut fiecare din cetățenii noștri nevoiți să plece departe de cei dragi, departe de casă și meleagurile natale. Astăzi, diaspora are posibilitate să se facă auzită, să aducă în vizorul statului problemele celor care au fost nevoiți să caute surse de existență în altă țară. Sunt șanse reale de a schimba realitatea, doar că trebuie să fim mai mulți și să credem cu fermitate în dorința de a munci împreună pentru binele nostru comun, aici, în Republica Moldova. Doar reîntorcându-ne acasă, cum demonstrează însăși Tatiana Platon, putem îmbunătăți viața noastră și a întregii țări și doar împreună, vom reuși transformarea Moldovei într-o țară de vis.

 

https://www.facebook.com/platon.tatiana.official/