Pe 29 octombrie 2021, în incinta Amfiteatrului FCIM, a.3-3 din str. Studenților 9/7, cu respectarea tuturor normelor epidemiologice, s-a desfășurat Turneul la Joc de Dame dedicat celei de-a 57-a aniversări de la fondarea Universității Tehnice a Moldovei.

La Turneu au participat 24 de studenți și 8 studente. La propunerea arbitrului Greta Sturza, maestru internațional al sportului, lector universitar, studenții au acceptat sistemul elvețian pentru determinarea celor mai buni jucători de joc de dame. S-au desfășurat 7 ture la băieți și 7 ture la domnișoare.

În rezultatul unei luptei acerbe la băieți pe locul I s-a plasat Sidenco Serghei (13 puncte), FCIM, gr. AI-202, locul II – Guidea Marin (12 puncte), FCIM, gr. TI-191M, locul III – Gabatiuc Denis (11 puncte), FEIE, gr. EE-20M; la fete: locul I – Miliș Snejana (11 puncte), FTA, gr. TVPF-211, locul II – Untilova Xenia (10 puncte), FTA, gr. TPA-212, locul III – Tursunov Valeria (9,5 puncte), CT, gr. MSP-201. Deținătorii locurilor I, II și III au fost decernați cu Diplome de gradul respectiv și prime bănești în sumă de 500, 350, 250 lei, ceilalți participanți au fost menționați cu diplome.

Mulțumim decanatelor, profesorilor de educație fizică și altor structuri ale UTM care au contribuit în această perioadă deloc ușoară să mobilizeze și să organizeze studenții pentru participare la acest prestigios turneu.