BAC-ul stă gata să vă treacă pragul, iar voi, dragi liceeni care v-ați dedicat weekendurile pregătirilor sub umbrela protectoare a Centrului Universitar de Informare și Ghidare în Carieră al UTM stați cu inimile deschise către acest examen al maturității.

Astăzi, dragii noștri, Universitatea Tehnică a Moldovei încheie tradiționalele cursuri de pregătire pentru Bacalaureat, prin care de la mijlocul lunii martie și până acum am tins să acoperim solicitările la disciplinele informatica, chimia și matematica, oferindu-le cu drag, în fiecare săptămână, prin transmisiune live pe paginile Facebook ale UTM. A fost bucuria noastră să constatăm o prezență dinamică a interesului vostru pentru această ofertă, cifra accesărilor din chiar primele zile ridicându-se la ordinului zecilor de mii. Ne bucură și faptul că statistica vizualizărilor arată că cursurile au fost accesate și de către tineri din alte state: Rom, Germania, Marea Britanie, Italia.

Aceste cifre impresionante reflectă, bineînțeles, meritul profesorilor din fața ecranelor: cursurile de informatică fiind predate de către profesorul Sergiu CORLAT, chimia – de Iurie SUBOTIN, matematica (în limba română) – de Ion JARDAN, matematica (în limba rusă) – de Leonid DOHOTARU. Totodată, în egală măsură, acesta este și meritul eforturilor conjugate ale echipelor CEGHID – Centrul Universitar de Informare și  Ghidare în Carieră (director: Radu MELNIC, vicedirector:  Natalia ȘESTENCO) și DTIC – Direcția Tehnologia Informației și Comunicații din cadrul UTM, reprezentată de către Artiom BARCUȚA și Artiom NAZARI. Primii au asigurat logistica cursurilor și au efectuat peste 200 de vizite în licee, colegii/centre de excelență, informând și îndemnând elevii să profite de această ocazie unică de a se pregăti pentru BAC sub bagheta unor profesori universitari dedicați, între care și autori de manuale la disciplinele respective. Iar colegii din cadrul DTIC au asigurat conexiunile video și audio necesare pentru desfășurarea impecabilă a transmisiunilor.

Noi vă mulțumim pentru încredere și vă transmitem în continuare susținerea și încurajarea noastră fierbinte de a face față cu brio sesiunii de Bacalaureat din acest an. Subscriem cu toții acestui mesaj de încurajare prin pozele pe care vi le transmitem de la finalul  transmisiunilor, subliniind că vă așteptăm în marea familie a UTM și după susținerea BAC-ului, deja în calitate de studenți!

Vă așteptăm să fiți parte a familiei UTM!  Inginerii creează Viitorul!