Pe data de 11 martie 2018, Asociația socio culturala Acasa din Italia, Roma a organizat evenimentul “Vestitorii Primăverii 2018” ediția a II, sub înaltul patronaj al Ambasadei Republicii Moldova în Republica Italiana și în colaborare directa cu Studio Sava consultanță fiscală. Participanți la eveniment: prezentatoarea Svetlana Prodan, soliștii Valentin Prodan și Elena Raileanu, Ansamblul de dansuri populare “Trandafir Moldovenesc”.

La eveniment a avut loc și expoziția de fotografii “Italia – Moldova” autor Olga Adespea, care ne-a descrețit frunțile cu poeziile ei, de asemenea copiii au recitat poezii și cîntece despre Mamă și primăvară, reușind să-i emoționeze pîna la lacrimi pe toți cei prezenți. Inițiat a fost planificat un mic matineu pentru copiii și membrii sociației, însă în scurt timp sa transformat într-un concert adevărat cu o prezență de circa 100 de conaționali de toate vîrstele dornici de a se simți mai aproape de casă și de a sărbători Femeia și Mărțișorul. Excelenta sa, Dna Ambasador Stela Stîngaci, a ținut să mulțumească organizatorilor și să ureze cît mai multe ediții și evenimente frumoase, prezentînd totodata și un caz social, cel al tinerei Elena Crîșmari din Modova imobilizată în cărucior, dar care a reușit să ne bucure cu frumoasele mărțișoare croșetate de ea, primind în schimb donați de la cei prezenți. Au surprins atmosfera în imagini Fotografii evenimentului Olga Adespea și Sorici Constantin. Veselie minunata i duminică diversă cu multa voie buna, cîntece si dans!!!