Siguranța copiilor în mediul online este subiectul care a adunat la un loc, la începutul lunii decembrie, aproape șaizeci de pedagogi din 26 de raioane ale Moldovei în cadrul conferinței „Intersecție”. Evenimentul a fost organizat de Centrul Internațional La Strada în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al RM.

Conferința este o inițiativă concepută de La Strada în cadrul Programului Copii, cu scopul susținerii explorării creative, sănătoase și sigure a resurselor online de către copii și adolescenți. Într-o altă ordine de idei, inițiativa urmărește scopul prevenirii abuzurilor asupra copiilor săvârșite în mediul online. În două zile, 30 de profesori de clase gimnaziale și 29 de învățători de clase primare au beneficiat de instruire gratuită în domeniul educării comportamentelor sigure ale copiilor în Internet. „Intersecție” e despre copiii deștepți, sociabili, extrem de curioși, uneori însă prea naivi. E și despre profesorii cărora le pasă de ce se întâmplă în universul elevilor dincolo de orele de clasă. E despre școală și despre talentul dascălilor de a ghida copilul să aleagă calea cea mai sigură de explorare a lucrurilor noi din spațiul virtual – fără conținuturi dăunătoare și ilegale, care pot compromite și dăuna, fără comunicări agresive sau prea personale”, a spus Elena BOTEZATU, Directoarea Programului Copii, La Strada. Pe 1 decembrie, profesorii de clase gimnaziale au învățat despre cum să abordeze împreună cu adolescenții subiecte legate de relații și comunicare în mediul online. Specialiștii La Strada le-au adus pedagogilor exemple utile și studii de caz din experiența acumulată pe parcursul a mai bine de opt ani de Echipa de Asistență a Copilului, specializată în prevenirea și protecția minorilor de abuzuri săvârșite în mediu online. Au fost prezentate date relevante despre comportamentul tipic al adolescenților pe Internet; au fost evaluate practicile și atitudinile adolescenților față de transmiterea fotografiilor și video-urilor cu conținut sexual în mediul online. De asemenea, profesorii au identificat, ghidați de specialiștii La Strada, condițiile în care sextingul nu mai este inofensiv pentru adolescenți, ci devine un risc real care poate duce la un abuz. Conținutul conferinței din 8 decembrie a fost creat și adaptat așteptărilor pedagogilor care lucrează cu copii de 7-11 ani. Învățătorii au aflat de la specialiștii echipei SigurOnline.md cum reacționează copiii de vârstă școlară mică atunci când dau de conținuturi dăunătoare în Internet; ce spun datele cercetărilor naționale și internaționale despre asta; unde se ascund riscurile cele mai grave și cum pot fi identificate; ce consecințe pot aduce aceste conținuturi în comportamentul și psihicul unui copil, pe termen scurt și lung, și cum ajunge, de fapt, un copil să creeze conținut video sau textual sexualizat. Organizatorii au ținut să transmită pedagogilor ideea că, a interzice adolescenților și copiilor de astăzi să folosească Internetul și să comunice pe rețelele de socializare este total greșit. Misiunea profesorului este să-i încurajeze și să-i susțină în utilizarea resurselor digitale, promovând o zonă sigură online pentru discipoli, vorbind în limbajul lor și rămânând atent și receptiv la interesele și necesitățile copiilor din era digitală.”Am încerca să găsim împreună cele mai potrivite metode de lucru cu copiii la tema siguranței în mediul online; să aducem puțină lumină în subiectele despre care copiii, de obicei, nu ne povestesc, să înțelegem de ce nu o fac  și  de ce li se întâmplă  lucruri mai puțin bune sau chiar grave în viața lor ”din cauza” relațiilor construite online”, a motivat Cristina VAȘCHEVICI, manager proiecte educaționale, La Strada.

Conferința „Intersecție”  se află la prima sa ediție. Următoarea ediție a evenimentului este preconizată pentru primăvara anului 2019. Imagini video generice de la ediția din decembrie pot fi găsite aici.

Notă informativă: Siguranța online a copiilor este una dintre preocupările de bază ale Centrului Internațional „La Strada”. Filozofia Programului Copii în acest sens rezidă în faptul că tratăm această siguranță prin educarea unor comportamente sigure ale copiilor și adolescenților în mediul online, echipându-i cu instrumente și tehnici care îl vor ține departe de pericole. Vorbim despre resurse educaționale care corespund neapărat particularităților de dezvoltare specifice vârstei și capacităților individuale de învățare, care îi vor ajuta să exploreze resursele online asemenea modului în care ar traversa o intersecție aglomerată, cu un trafic intens și multe semne de circulație. Anume din acest motiv, INTERSECȚIE este genericul unui nou format de eveniment, destinat exclusiv pedagogilor care învață offline cum să asigure pentru discipolii lor o zonă sigură online.